11.7 C
București
miercuri, 1 mai 2024
AcasăPoliticăCare este procedura de învestire a Guvernului

Care este procedura de învestire a Guvernului

Procedura de învestire a Guvernului urmează câțiva pași foarte clari, prevăzuți în Constituția României. Dacian Cioloș prezintă luni, 18 octombrie, lista miniștrilor cu care vrea să formeze noul Guvern, dar și programul de guvernare. Iată ce se va întâmplă imediat după.

Conform Constituţiei, programul şi lista Guvernului se dezbat de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună. Parlamentul acordă încredere Guvernului cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor.

Procedura de învestire a Guvernului. Ce prevede Constituția

Art. 86. – (1) Birourile permanente, în condiţiile art. 15, stabilesc data şedinţei comune, la cel mult 15 zile de la primirea programului şi listei Guvernului, luând totodată măsuri pentru convocarea deputaţilor şi senatorilor.

(2) Fiecare candidat pentru funcţia de ministru, înscris în lista Guvernului, va fi audiat, în şedinţă comună, de către comisiile permanente ale celor două Camere al căror obiect de activitate corespunde sferei de competenţă a viitorului ministru.

(3) În urma audierii, comisiile vor întocmi un aviz comun consultativ, motivat, pe care îl vor prezenta candidatului pentru funcţia de prim-ministru. Respectivele avize vor fi depuse la cele două birouri permanente care dispun difuzarea lor deputaţilor şi senatorilor.

(4) Dacă, în urma audierii, un candidat pentru funcţia de ministru a primit aviz nefavorabil, prim-ministrul desemnat poate prezenta o nouă propunere sau poate să menţină propunerea iniţială. Dacă prim-ministrul desemnat a nominalizat o altă persoană pentru funcţia de ministru, respectiva persoană va fi audiată conform alineatelor precedente, iar votul pentru acordarea încrederii Guvernului se va da după depunerea unui nou aviz.

Art. 91. – În cazul neacordării votului de încredere pentru formarea Guvernului, Parlamentul, sub semnătura preşedinţilor celor două Camere, aduce de îndată această situaţie la cunoştinţa Preşedintelui României, în vederea desemnării unui alt candidat pentru funcţia de prim-ministru, scrie în Constituția României.

Redacția
Redacțiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Zelenski vede Ucraina membru în NATO cu o condiție majoră

Președintele Volodimir Zelenski consideră că Ucraina nu va putea deveni membru NATO până când nu va câștiga războiul cu Rusia, conform observatornews.ro. Secretarul general al...

Estonia acuză Rusia că-i perturbă zboorurile prin interferența cu semnalele GPS

Finair a anunțat că a suspendat zborurile timp de o lună, potrivit radioromania.ro. Estonia acuză Rusia că prin interferența cu semnale GPS încalcă reglementările naționale...

ONU încearcă să împiedice “o tragedie fără margini” în oraşul Rafah

Responsabilul ONU pentru situaţii umanitare de urgenţă Martin Griffiths a avertizat marţi, într-o declaraţie, că o operaţiune la sol a armatei israeliene în oraşul...
Ultima oră
Pe aceeași temă