11.9 C
București
joi, 22 octombrie 2026
AcasăEconomieEconomie internăCamera Deputaților a adoptat legea care anulează unele datorii la ANAF

Camera Deputaților a adoptat legea care anulează unele datorii la ANAF

Plenul Camerei Deputaților a adoptat, vineri, proiectul de lege care prevede anularea obligațiilor fiscale principale și accesorii rezultate din impuneri eronate sau nejustificate privind plata TVA.

Actul normativ vizează contribuabilii afectați după anularea înregistrării în scopuri de TVA și urmărește corectarea situațiilor generate de erori administrative.

Potrivit proiectului, se anulează obligațiile fiscale aferente perioadei cuprinse între 1 ianuarie 2019 și data intrării în vigoare a legii.

Contribuabilii care au plătit sumele vor putea solicita restituirea lor

Inițiativa legislativă are ca obiectiv corectarea evidențelor fiscale, protejarea contribuabililor și simplificarea procedurilor de recuperare a sumelor achitate fără temei.

Expunerea de motive arată că persoanele și firmele care au achitat deja aceste obligații vor avea posibilitatea să își recupereze banii.

„Pentru contribuabilii care au achitat deja sumele, se prevede posibilitatea restituirii, evitând prejudicii ireversibile. Această măsură reduce litigiile judiciare, degrevează instanţele şi creşte încrederea în administraţia fiscală, aliniindu-se la directivele UE privind TVA şi principiile bunei guvernanţe”, se precizează în document.

Inițiator: Zeci de mii de firme au fost afectate

Deputatul USR Adrian Echert, unul dintre inițiatorii proiectului, a declarat că legea a fost necesară după ce numeroși antreprenori au primit decizii de impunere pentru TVA pe care nu l-au colectat și nu l-au încasat.

„Cum poţi cere unui antreprenor să plătească TVA pe care nu l-a facturat, nu l-a colectat, nu l-a încasat în totalitate şi aceşti bani nu există?”, a afirmat parlamentarul.

Acesta a explicat că numeroși contribuabili au fost informați de ANAF că nu mai sunt plătitori de TVA și au continuat să emită facturi în această situație, după ce au primit confirmări că se află în legalitate.

Ulterior, unii dintre ei au primit notificări prin care li se solicitau sume de până la 50.000-60.000 de euro.

„Sunt situaţii nenumărate, poate zeci de mii de firme care, dacă nu sunt în insolvenţă, sunt în instanţă, care grevează tot sistemul nostru de justiţie, pentru a-şi căuta dreptatea, iar această lege va corecta acest lucruri. Banii aceştia nu există, nu sunt o povară reală pe bugetul de stat, pentru că nu au fost niciodată încasaţi şi nu vor fi niciodată încasaţi, doar omoară firmele mici”, a spus Adrian Echert.

Legea merge la promulgare

Proiectul a fost adoptat anterior și de Senat, iar votul Camerei Deputaților, for decizional în acest caz, încheie procedura parlamentară. Actul normativ urmează să fie trimis președintelui României pentru promulgare.

Urmărește România Liberă pe Google News, Linkedin, Twitter, Facebook și Youtube.

Narcis Rosioru
Narcis Rosioruhttps://www.romanialibera.ro
Narcis Roșioru, născut în 1989, este un profesionist în comunicare și mass-media din București. Începând cu 1 iulie 2024, s-a alăturat echipei România Liberă în calitate de colaborator. Anterior, Narcis a avut diverse roluri în mass-media, inclusiv editor web și specialist în social media la Europa FM, reporter la Fanatik.ro și producător video la Mediafax Group. A fost și redactor-șef la TeoTrandafir.com, unde a coordonat echipa editorială și gestionat pagina de Facebook. Narcis are o diplomă de master în Tehnici de Comunicare și Producție Mass-Media de la Universitatea Dunărea de Jos din Galați, unde a obținut și diploma de licență în Jurnalism.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă