21 C
București
duminică, 28 aprilie 2024
AcasăEconomieEconomie internăBVB a încheiat săptămâna pe creștere. Hidroelectrica continuă să performeze

BVB a încheiat săptămâna pe creștere. Hidroelectrica continuă să performeze

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere pe toţi indicii vineri, iar valoarea schimburilor s-a situat la 148,69 milioane de lei (30,08 milioane de euro), din care 144,25 milioane de lei (29,18 milioane de euro) au fost tranzacţii cu acţiuni.

Indicele principal BET s-a apreciat cu 0,75%, până la 13.061,38 puncte, în timp ce BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la Bursă, a consemnat o creştere cu 0,73%.

În acelaşi timp, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a urcat cu 0,74%, iar indicele SIF-urilor, BET-FI, a câştigat 0,44%.

Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a închis şedinţa pe plus cu 0,64%, în timp ce BET-NG, care măsoară evoluţia celor zece companii energetice şi de utilităţi, s-a apreciat cu 0,76%.

Indicele BET AeRO, care include 20 de companii reprezentative de pe piaţa AeRO, a urcat cu 1,30%.

Pe Piaţa Reglementată, cele mai tranzacţionate au fost acţiunile Hidroelectrica, cu 86,05 milioane de lei, urmate de titlurile Fondului Proprietatea, cu schimburi în valoare de 14,47 milioane de lei, şi de cele ale Băncii Transilvania, cu 6,99 milioane de lei.

Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Socep (+14,49%), Sinteza (+10,63%) şi Artego (+5,81%).

Pe de altă parte, cele mai importante scăderi au fost consemnate de acţiunile Prefab (-7,47%), Promateris (-4,67%) şi UCM Reşiţa (-2,56%).

Compania Hidroelectrica a debutat pe 12 iulie pe Piaţa Reglementată a BVB şi a intrat la tranzacţionare sub simbolul H2O. Hidroelectrica a încheiat cu succes cea mai mare ofertă publică iniţială (IPO) realizată vreodată pe Bursa de Valori Bucureşti (BVB), într-o operaţiune care a atras în total 9,28 miliarde lei (1,87 miliarde euro).

Preţul pe acţiune stabilit în cadrul IPO a fost de 104 lei (21 euro), ceea ce oferă companiei o capitalizare de 46,77 miliarde lei (9,45 miliarde euro).

Vineri, acţiunile Hidroelectrica s-au tranzacţionat la un preţ ce a variat între un maxim de 112 lei şi un minim de 111 lei, preţul de deschidere fiind de 111 lei.

Răzvan Zamfir
Răzvan Zamfir
Răzvan este în presă de două decenii, fiind jurnalist atât de presă scrisă cât și de online. Și-a început cariera scriind articolele la mașina de scris, fiind licențiat în filosofie. Și-a perfectat apoi cunoștințele în jurnalismul de business și financiar. Are în portofoliu nume mari de presă precum Bursa, Capital, Business Cover – pe care l-a coordonat, Economica sau Economedia. Este autor România Liberă din iulie 2023.
Cele mai citite

Poliția din SUA, din nou în centrul unui scandal. Un nou caz ,,George Floyd” s-a petrecut recent

Poliția americană este din nou în centrul unui scandal după ce a arestat pe 18 aprilie un bărbat de culoare. În timpul operațiunii din...

Burduja își face campanie pe motocicletă. “Este adevăratul candidat al dreptei”, susține Ciucă

Sebastian Burduja, candidatul PNL la funcția de primar general al Capitalei, apare în câteva fotografii în postură de motociclist, aceste imagini fiind postate chiar...

Poliția din SUA, din nou în centrul unui scandal. Un nou caz ,,George Floyd” s-a petrecut recent

Poliția americană este din nou în centrul unui scandal după ce a arestat pe 18 aprilie un bărbat de culoare. În timpul operațiunii din...
Ultima oră
Pe aceeași temă