22.7 C
București
joi, 4 iunie 2026
AcasăEconomieEconomie internăBursa de la București scade după datele INS privind recesiunea tehnică și...

Bursa de la București scade după datele INS privind recesiunea tehnică și inflația de 10,7%

Bursa de Valori București a început ședința de miercuri pe creștere, însă indicele principal BET a intrat ulterior pe teritoriu negativ, cu un recul de 0,5%.

Evoluția vine după publicarea mai multor indicatori macroeconomici de către Institutul Național de Statistică, care au confirmat intrarea României în recesiune tehnică și accelerarea inflației.

Indicele BET-NG, care urmărește companiile din energie și utilități, înregistra o scădere de 0,75%, iar BET-BK, indicele de referință pentru fondurile de acțiuni, pierdea 0,6%.

În primele 45 de minute de tranzacționare, lichiditatea pieței ajunsese la 20 de milioane de lei, potrivit datelor BVB.

Fondul Proprietatea și Cris-Tim, printre puținele acțiuni pe plus

În rândul celor mai tranzacționate companii, Fondul Proprietatea afișa un avans de 2%, iar Cris-Tim câștiga 1,2%. BRD SocGen și OMV Petrom urcau fiecare cu câte 0,5%.

La polul opus, cele mai mari scăderi aparțineau TeraPlast Bistrița, cu minus 4%, urmată de Hidroelectrica (-1,9%), Premier Energy (-1,6%) și Transport Trade Services (-1,6%).

Corecțiile apar după șase ședințe consecutive de apreciere pentru indicele BET, care acumulase aproape 2.000 de puncte și stabilise mai multe maxime istorice.

Luni, indicele principal al bursei a depășit pentru prima dată pragul de 30.000 de puncte.

Economia României a intrat în recesiune tehnică

Datele publicate de INS arată că produsul intern brut al României s-a redus cu 1,7% în primul trimestru din 2026 comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Este al doilea trimestru consecutiv de contracție economică.

Față de ultimele trei luni din 2025, economia a înregistrat un declin de 0,2% în primul trimestru al acestui an.

Tot miercuri, INS a anunțat că rata anuală a inflației a urcat la 10,7% în aprilie, de la 9,9% în martie, pe fondul majorării prețurilor la energie.

BNR avertizează asupra efectelor „inflației Ormuz”

Viceguvernatorul BNR, Cosmin Marinescu, avertizează că eventualele perturbări ale traficului de petroliere din Golful Persic pot menține presiunea asupra prețurilor pentru mai multe trimestre.

Acesta a descris fenomenul drept „inflația Ormuz”, cu efecte directe asupra consumului populației. Datele arată că vânzările cu amănuntul erau deja în scădere cu 6,8% în februarie comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.

În acest context, BNR și-a revizuit în sens ascendent prognoza de inflație pentru finalul anului 2026, de la 3,7% la 3,9%.

Urmărește România Liberă pe Google NewsLinkedinTwitterFacebook și Youtube.

Narcis Rosioru
Narcis Rosioruhttps://www.romanialibera.ro
Narcis Roșioru, născut în 1989, este un profesionist în comunicare și mass-media din București. Începând cu 1 iulie 2024, s-a alăturat echipei România Liberă în calitate de colaborator. Anterior, Narcis a avut diverse roluri în mass-media, inclusiv editor web și specialist în social media la Europa FM, reporter la Fanatik.ro și producător video la Mediafax Group. A fost și redactor-șef la TeoTrandafir.com, unde a coordonat echipa editorială și gestionat pagina de Facebook. Narcis are o diplomă de master în Tehnici de Comunicare și Producție Mass-Media de la Universitatea Dunărea de Jos din Galați, unde a obținut și diploma de licență în Jurnalism.
Cele mai citite

Constantin Toma: „Cruciada bunului simț” începută de Ilie Bolojan trebuie continuată

Primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, care a demisionat recent din toate funcțiile deținute în Partidul Social Democrat, susține că reformele promovate de Ilie Bolojan...

Nicușor Dan anunță joi, la ora 18.00, propunerea pentru funcția de premier

Președintele României, Nicușor Dan, urmează să anunțe joi, la ora 18.00, propunerea pentru funcția de prim-ministru, în cadrul unei declarații de presă programate la...

Florin Tănase, tot mai aproape de prelungirea contractului cu FCSB

Florin Tănase este foarte aproape să își prelungească înțelegerea cu FCSB pentru încă doi ani, potrivit informațiilor oferite din interiorul clubului.Florin Tănase își continuă...
Ultima oră
Pe aceeași temă