16.1 C
București
vineri, 19 iunie 2026
AcasăEconomieBulgaria devine al 21-lea stat membru care adoptă euro, după aprobarea oficială...

Bulgaria devine al 21-lea stat membru care adoptă euro, după aprobarea oficială a UE

Decizia, anunțată marți, marchează trecerea Bulgariei de la leva la euro, la aproape 19 ani de la aderarea țării la UE. Cursul de conversie a fost fixat oficial la 1,95583 leva pentru un euro, scrie AFP.

„Am reușit!”, a transmis premierul bulgar Rossen Jeliazkov pe platforma X. „Mulțumim tuturor instituțiilor, partenerilor și celor care au contribuit la acest moment istoric. Guvernul rămâne angajat într-o tranziție eficientă și fără sincope către euro, în interesul tuturor cetățenilor.”

Comisarul european pentru economie, Valdis Dombrovskis, a subliniat că aderarea Bulgariei la zona euro „nu este doar o simplă schimbare monetară, ci un pas spre un viitor mai prosper și mai sigur pentru Bulgaria, în inima Europei.” Oficialul a adăugat că adoptarea monedei unice va aduce „noi oportunități, investiții, locuri de muncă și creștere economică.”

Un drum dificil, într-un climat politic instabil

Procesul de aderare a Bulgariei la zona euro a fost marcat de instabilitate politică – țara a organizat șapte alegeri în ultimii trei ani, cea mai recentă în octombrie 2024. Deși instituțiile europene au confirmat că Bulgaria îndeplinește criteriile stricte pentru adoptarea euro, inclusiv o inflație medie de 2,7% (sub pragul maxim admis), în societate persistă îngrijorări legate de impactul asupra costului vieții.

CITEȘTE ȘI – Euro prinde avânt pe fondul haosului economic din SUA: Protecționismul american slăbește dolarul

Președintele Rumen Radev a surprins scena politică în momentul în care a propus organizarea unui referendum privind adoptarea monedei euro, propunere respinsă rapid de parlament. Între timp, în centrul Sofiei s-au organizat proteste simbolice împotriva renunțării la leva, cu corturi amplasate lângă Banca Națională și președinție.

Partidele de extremă dreaptă au folosit subiectul pentru a promova narative anti-europene, în timp ce susținătorii euro argumentează că aderarea va consolida legăturile Bulgariei cu Occidentul și va reduce influența Rusiei.

Beneficiile politice devin tot mai evidente, iar protestele împotriva euro par influențate de Kremlin, a declarat muzicianul Veselin Dimitrov, în vârstă de 43 de ani, pentru AFP.

Extinderea clubului euro continuă

Zona euro a debutat cu 12 membri în 2002, printre care Franța, Germania, Italia și Spania. Ulterior, s-au alăturat Slovenia (2007), Cipru și Malta (2008), Slovacia (2009), Estonia (2011), Letonia (2014), Lituania (2015) și, cel mai recent, Croația în 2023.

Aderarea Bulgariei vine într-un context în care moneda unică europeană câștigă teren în fața dolarului, pe fondul incertitudinilor globale și al politicilor comerciale americane.

Pentru a intra în zona euro, statele trebuie să îndeplinească criterii stricte privind stabilitatea economică, inflația, datoria publică și ratele dobânzilor. Bulgaria a trebuit să-și tempereze inflația în ultimii ani pentru a atinge pragul cerut.

Cu această decizie, eurozona se extinde la 21 de state, marcând un nou pas în aprofundarea integrării economice europene.

Urmărește România Liberă pe Google NewsLinkedinTwitterFacebook și Youtube.

Stancu Alexandru
Stancu Alexandru
2017 este anul debutului meu în presă. Alex este editor de știri generale, cu experiență în redactarea și verificarea informațiilor din actualitate. Scrie articole clare și bine documentate despre evenimente interne și internaționale, economie, politică sau lifestyle.
Cele mai citite

Hibrizi de rapiță timpurii vs. semitardivi: ce alegi pentru maximizarea profitului? 

Pentru a oferi o experiență cât mai plăcută, noi și partenerii noștri folosim tehnologii precum cookie-urile pentru a stoca și / sau a...
Ultima oră
Pe aceeași temă