29.3 C
București
joi, 2 iulie 2026
AcasăPoliticăBolojan, despre criza combustibilor: Acţionăm în limita posibilităţilor pe care le avem

Bolojan, despre criza combustibilor: Acţionăm în limita posibilităţilor pe care le avem

Premierul Ilie Bolojan a declarat sâmbătă că Guvernul gestionează criza combustibililor în limitele impuse de deficitele bugetare ridicate, subliniind că statul nu beneficiază de pe urma scumpirilor, iar impactul economic al conflictului din Orientul Mijlociu și al blocajelor din zona Golfului Persic riscă să încetinească creșterea economică și să alimenteze inflația la nivel global.

Premierul Ilie Bolojan a transmis sâmbătă, într-o postare pe Facebook, că la o lună de la începutul războiului din Orientul Mijlociu, blocarea transportului de țiței și produse derivate afectează atât cetățenii, cât și guvernele, prin creșterea prețurilor la combustibili, la îngrășăminte pentru agricultură și prin majorarea ratelor dobânzilor.

Șeful Executivului a precizat că, în cazul prelungirii conflictului, creșterea economică va încetini la nivel global, iar inflația va crește, toate economiile fiind afectate, inclusiv România, subliniind că aceste efecte nu pot fi anulate, ci doar limitate în funcție de posibilitățile existente.

„Ce am făcut? În martie, pentru transportatori, am crescut, la aproape o treime, acciza care le va fi rambursată anul acesta. Pentru buget, înseamnă un efort de peste 600 de milioane de lei în acest an. De săptămâna viitoare vom începe plăţile pentru motorina achiziţionată în ultimul trimestru al anului trecut. Am luat măsuri şi pentru urgentarea decontărilor. Susţinerea acestui sector are efecte asupra întregii economii, preţul final al oricărui produs fiind influenţat de costul transportului” a transmis Bolojan.

Acesta a explicat că, pentru agricultori, au fost prelungite rambursarea accizei de 2,7 lei/litru şi în acest an. Premierul a explicat și de ce a fost vizată doar motorina, fără benzina.

„De ce doar motorina? În România, consumul de motorină reprezintă peste 75% din consumul total de combustibil, benzina reprezentând sub 25%. În plus, la motorină creșterile de preț au fost duble față de cele de la benzină. De asemenea, costul motorinei afectează prețul transportului de mărfuri și de călători, costul pentru funcționarea mașinilor și utilajelor grele din construcții și industrie, prețurile din economie, în general, și, implicit, costul vieții’, a transmis premierul Ilie Bolojan.

Premierul Ilie Bolojan a declarat că majorarea prețului petrolului generează costuri indirecte mai mari în economie, ducând la scăderea consumului, frânarea creșterii economice și diminuarea veniturilor statului, pe fondul creșterii generale a prețurilor.

Acesta a explicat că dobânzile la datoria publică au crescut cu până la un punct procentual de la începutul crizei, existând riscul unor costuri semnificativ mai mari dacă instabilitatea persistă.

Guvernul a adoptat vineri, 3 aprilie, un act normativ privind reducerea temporară a accizei la motorină și introducerea unei cotribuții de solidaritate pentru veniturile din comercializarea țițeiului și produselor energetice.

Emmylia Razmerita
Emmylia Razmerita
Emmylia Razmerița este absolventă de Jurnalism și a obținut diploma de licență de la Facultatea de Litere din cadrul Universității Dunărea de Jos din Galați, specialitatea Jurnalism și Științele Comunicării. Este masterandă în ultimul an la Jurnalism Tematic la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. A lucrat pentru redacțiile Monitorul de Brăila și Evenimentul Zilei și este în prezent voluntar la Știri Bazate și Context.ro.
Cele mai citite

ONU solicită ajutor internațional de urgență pentru Venezuela, după cutremurele devastatoare soldate cu aproape 2.300 de morți

La o săptămână după cele două cutremure puternice care au lovit Venezuela, bilanțul victimelor a urcat la aproape 2.300 de morți și peste 10.000...

ONU solicită ajutor internațional de urgență pentru Venezuela, după cutremurele devastatoare soldate cu aproape 2.300 de morți

La o săptămână după cele două cutremure puternice care au lovit Venezuela, bilanțul victimelor a urcat la aproape 2.300 de morți și peste 10.000...

Până la 234 de kilometri de autostrăzi și drumuri expres ar putea fi deschiși în 2026

România ar putea inaugura până la 233,59 kilometri de autostrăzi și drumuri expres până la sfârșitul anului 2026, potrivit unui document de lucru al...
Ultima oră
Pe aceeași temă