18.8 C
București
luni, 29 aprilie 2024
AcasăInternaționalBiden: SUA nu susțin independența Taiwanului

Biden: SUA nu susțin independența Taiwanului

Preşedintele american, Joe Biden, a declarat sâmbătă că Statele Unite(SUA) nu susţin independenţa Taiwanului, după ce alegătorii taiwanezi au acordat un al treilea mandat prezidenţial partidului de guvernământ, care susţine că insula este de facto independentă, potrivit agerpres.ro.

Candidatul prezidenţial al Partidului Democrat Progresist (DPP), aflat la guvernare în Taiwan, Lai Ching-te, a câştigat alegerile şi s-a angajat atât să ţină piept Beijingului, cât şi să caute negocieri.

“Nu susţinem independenţa…”, a declarat Biden, când i s-a cerut o reacţie la alegerile de sâmbătă din Taiwan, relatează Reuters.

Taiwan, o insulă pe care China o revendică ca fiind a sa, a fost o poveste de succes democratic de când a organizat primele alegeri prezidenţiale directe în 1996, punctul culminant al unor decenii de luptă împotriva regimului autoritar şi a legii marţiale.

Statele Unite sunt cel mai important susţinător internaţional şi furnizor de arme al Taiwanului, în ciuda lipsei de legături diplomatice oficiale cu insula.

Administraţia Biden s-a temut că alegerile, tranziţia şi noua administraţie ar putea escalada conflictul cu Beijingul.

Biden a depus eforturi pentru a calma relaţiile cu China, acceptând inclusiv să discute despre divergenţele în materie de securitate la un summit din California cu preşedintele Xi Jinping în noiembrie.

Guvernul din Taiwan se aşteaptă ca Beijingul să încerce să pună presiune asupra viitorului său preşedinte după vot, inclusiv prin organizarea de manevre militare în apropierea insulei în această primăvară, au declarat doi înalţi oficiali guvernamentali. China nu a renunţat niciodată la utilizarea forţei pentru a aduce Taiwanul sub controlul său.

În semn de susţinere a guvernului de la Taipei, Biden intenţionează să trimită o delegaţie neoficială pe insula autoguvernată, potrivit unui înalt oficial al administraţiei americane. Delegaţii similare au mai fost trimise în Taiwan în trecut.

China s-a înfuriat în 2016 când preşedintele ales de atunci, Donald Trump, a vorbit la telefon cu preşedintele Tsai Ing-wen din Taiwan, prima conversaţie de acest fel între liderii SUA şi Taiwanului de când preşedintele Jimmy Carter a schimbat recunoaşterea diplomatică a Taiwanului cu cea a Chinei, în 1979.

VIDEO: China organizează exerciții în apropiere de Taiwan, ca răspuns la călătoria vicepreședintelui în SUA

China a lansat exerciții militare în jurul Taiwanului, ca un “avertisment serios” pentru forțele separatiste, într-un răspuns furios, dar așteptat pe scară largă, la vizita vicepreședintelui William Lai în Statele Unite, atrăgând condamnări din partea Taipei.

Navele și avioanele Beijingului au fost desfășurate sâmbătă (19 august) în jurul Taiwanului, în cadrul unor exerciții văzute ca un răspuns la vizita vicepreședintelui taiwanez William Lai în Statele Unite.

Armata Populară de Eliberare a declarat, în textul care însoțește clipurile pe care le-a împărtășit, că exercițiile au fost pentru a testa “capacitățile de luptă ale forțelor de operațiuni comune”.

Ministerul Apărării din Taiwan a declarat sâmbătă că a detectat 42 de avioane și opt nave chineze implicate în exerciții în jurul insulei.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Sfaturi și Recomandări pentru Părinți

În fiecare an, cercetările în domeniul nutriției infantile aduc noi descoperiri și înțelegeri, contribuind la îmbunătățirea alimentației pentru bebeluși și copii mici. O...

Ministerul cercetării și digitalizării a publicat Ghidul solicitantului pentru Investiția 11 

Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării (MCID) a publicat Ghidul solicitantului pentru Investiția 11 din Componenta 7 – Transformare Digitală a Planului Național de Redresare...
Ultima oră
Pe aceeași temă