Asociația Pro Infrastructură estimează finalizarea abia peste 7 ani, într-un context de mobilizare slabă, teren dificil și riscuri majore de securitate rutieră și feroviară.
Tronsonul 2 al Autostrăzii Sibiu – Pitești, porțiunea dintre Boița și Cornetu, are toate ingredientele unui proiect de infrastructură de coșmar: teren montan, lucrări complexe, mobilizare slabă și riscuri multiple. Potrivit unui mesaj publicat de Asociația Pro Infrastructură în 30 mai, șantierul acestui tronson are, „optimist vorbind”, nevoie de cel puțin încă 7 ani pentru a fi finalizat.
„În opinia noastră nu sunt șanse să fie totul gata în 4 ani (și ceva). Mai curând în vreo 7, optimist vorbind. Și va fi nevoie de mult mai mulți oameni în teren”, arată postarea.
Complexitatea lucrărilor e remarcabilă: 7 tuneluri, 48 de poduri (dintre care 5 traversări ale Oltului), un ecoduct uriaș la Lazaret, consolidări de versant imposibil de numărat și un volum de terasamente de aproximativ 10 ori mai mare decât celebrul deal al liliecilor de la Șoimuș.
Pe lângă dificultățile tehnice, un factor agravant major este apropierea șantierului de DN7 și calea ferată. „Este risc major de incidente, dacă traficul pe DN7 nu este restricționat sau chiar închis, așa cum v-am spus vara trecută că se va întrâmpla”, avertizează reprezentanții Pro Infrastructură.
Nici mobilizarea din teren nu este promițătoare. Deocamdată, doar 150 de muncitori sunt activi pe întregul tronson, iar din aceștia doar 50 lucrează la viaductul Boița, singurul kilometru autorizat până acum (3 aprilie 2024). Acolo, abia în următoarele zile se vor instala primele grinzi.
„Ritm total nesatisfăcător. Dar ne-au promis că ne revedem la 1 septembrie, când vom vedea o altă față a șantierului. Așteptăm cu nerăbdare!”, scrie asociația.
Totuși, există și semnale pozitive: constructorul turc (asocierea Mapa-Cengiz) a adus echipamente noi pentru excavarea galeriilor și torcretare. Tunelul Robești urmează să fie lucrat din ambele capete, ceea ce va crea patru fronturi de lucru.
Tronsonul Boița-Cornetu, una dintre cele mai dificile secțiuni ale autostrăzii, devine astfel un barometru al capacitații României de a realiza infrastructură grea în zone montane. Fără un efort masiv de mobilizare, suplimentare de forță de muncă și un plan clar de gestionare a riscurilor, termenul de 7 ani ar putea fi chiar optimist.
Asociația Pro Infrastructură anunță că va urmări evoluția lucrărilor și promite un nou raport de progres la 1 septembrie. Până atunci, rămâne de văzut dacă promisiunile constructorilor vor fi respectate sau vor intra în galeria eternă a termenele amânate din infrastructura românească.
