Fostul judecător al Curții Constituționale, Augustin Zegrean, susține că referendumul anunțat de președintele Nicușor Dan, care ar viza activitatea Consiliului Superior al Magistraturii în rândul magistraților, nu poate fi organizat legal.
Potrivit lui Augustin Zegrean, Constituția României nu prevede posibilitatea organizării unui referendum dedicat unei anumite profesii.
„În România, conform Constituţiei şi legislaţiei, există două feluri de referendum, un referendum la nivel naţional, pe care îl poate provoca preşedintele, după consultarea Parlamentului, şi asta trebuie ţinut minte. Deci, după consultare poate să întrebe, să cheme poporul să îşi exprime voinţa cu privire la o problemă de interes naţional. Şi alt referendum de interes local este în UAT-uri, în comune, în oraşe, în judete şi aşa mai departe. Deci, nu avem, spre regretul preşedintelui, probabil, referendum pe meserii. Nu avem aşa ceva în România. Nu ştiu cum au gândit cei de la Cotroceni să facă acest referendum, dar nu este posibil, n-au cum”, a declarat Augustin Zegrean la Digi24.
De ce nu pot fi consultați judecătorii prin referendum
Zegrean a explicat că nu este legal să fie întrebați judecătorii, printr-un referendum, dacă își desfășoară activitatea în interes public sau personal.
O eventuală consultare în rândul magistraților ar putea avea loc doar prin alte mecanisme, nu printr-un instrument constituțional precum referendumul.
Rolul CSM și limitele revocării
Fostul judecător CCR a subliniat că rolul principal al CSM este garantarea independenței justiției și că obiectivele invocate de președinte nu pot fi atinse printr-o consultare populară.
„CSM asigură, în primul rând, independenţa judecătorului, pentru asta a fost înfiinţat el, şi rezultatul pe care îl doreşte preşedintele nu se poate obţine prin consultare, pentru că, tot potrivit legii, şi cred că asta ne interesează, ce spune legea, Consiliul Superior al Magistraturii nu poate fi revocat. Pot fi revocaţi judecători, membri ai CSM, dar procedura este foarte complicată, foarte greoaie, după cum am şocotit aşa, ar dura cam un an de zile o procedură de eliminare din funcţie a unui judecător. Dar să-i scoţi pe toţi de acolo, de urgenţă, cum spune preşedintele, nu este posibil. Dacă respecţi legile.”
El a adăugat că o eventuală înlăturare rapidă a tuturor membrilor CSM ar fi posibilă doar prin măsuri care ar încălca cadrul legal, precum ordonanțe sau modificări legislative forțate.
Întâlnirea cu magistrații, în afara cadrului legal
Referindu-se la discuția pe care președintele Nicușor Dan urmează să o aibă cu magistrații, Augustin Zegrean a calificat-o drept una fără bază constituțională.
„Preşedintele, prin Constituţie, este membru al CSM, fără drept de vot, dar dacă participă la şedinţă, el conduce acea şedinţă. Din câte ştiu, nu a participat încă la nicio şedinţă. Acolo ar putea să-şi exprime dorinţele şi voinţele, şi, eventual, dacă CSM ar considera necesar să organizeze o astfel de consultare, ar putea să o facă. Au ei regulile lor şi ar putea să o facă”, a explicat Zegrean.
Urmărește România Liberă pe Google News, Linkedin, Twitter, Facebook și Youtube.