Un atac cibernetic de amploare care a exploatat o vulnerabilitate în software-ul de server al Microsoft ar fi compromis deja cel puțin 400 de organizații la nivel global, potrivit unei analize publicate de compania olandeză de securitate cibernetică Eye Security, scrie Reuters.
Peste 400 de organizații, afectate de breșa din serverele Microsoft
Numărul victimelor raportate este de patru ori mai mare decât estimările inițiale din weekend, când erau identificate aproximativ 100 de entități afectate. Specialiștii Eye Security avertizează că cifra reală ar putea fi și mai mare, întrucât multe organizații nu au descoperit încă urmele breșei sau nu le-au raportat.
Operațiunea de spionaj cibernetic este descrisă ca fiind „răspândită și sofisticată”, vizând infrastructura Microsoft utilizată de instituții guvernamentale, corporații și alte organizații din întreaga lume. Până în prezent, Microsoft nu a oferit un comentariu oficial detaliat despre noua estimare a impactului.
CITEȘTE ȘI – Tensiuni între rețeaua X a lui Elon Musk și justiția franceză: Acuzații de motivație politică și refuz de colaborare
Analiștii de securitate suspectează că în spatele atacului s-ar putea afla actori statali, având în vedere amploarea, complexitatea și obiectivele vizate ale breșei. În acest context, experții cer o mobilizare urgentă pentru actualizarea sistemelor și o mai bună coordonare între actorii publici și privați în fața amenințărilor cibernetice tot mai frecvente.
Urmărește România Liberă pe Google News, Linkedin, Twitter, Facebook și Youtube.