Au fost primite 18 sesizări, privind posibile contravenții sau infracțiuni electorale
Până la ora 13.00, procesul electoral s-a desfășurat în condiții normale, fără situații care să afecteze semnificativ ordinea publică, a transmis purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), comisar-șef Monica Dajbog. Structurile MAI monitorizează desfășurarea alegerilor locale parțiale, intervenind acolo unde au fost semnalate nereguli.
Potrivit situației prezentate, au fost primite 18 sesizări, privind posibile contravenții sau infracțiuni electorale. În nouă cazuri reclamațiile s-au confirmat, șapte sunt în curs de verificare, iar două nu au fost validate.
Printre incidentele raportate se numără și un caz din comuna Lumina, județul Constanța, unde un alegător a fost sancționat cu 600 de lei, după ce și-a fotografiat buletinul de vot. Într-o localitate din județul Buzău, polițiștii verifică informații legate de un presupus turism electoral, dar și imagini în care doi bărbați susțin că ar fi primit bani pentru a vota, precum și acuzații potrivit cărora primarul și viceprimarul ar fi încercat să influențeze alegătorii.
În București au fost întocmite mai multe dosare penale pentru vot ilegal. Printre cei vizați se află inclusiv un președinte de birou electoral care ar fi votat, deși reședința sa în Capitală a fost stabilită cu mai puțin de șase luni, înainte de scrutin. Alte cazuri investigate includ alegători sau membri ai birourilor electorale care au votat în București, deși aveau viza de reședință expirată sau domiciliau în alte județe.
MAI reamintește că dreptul de vot poate fi exercitat doar în localitatea în care alegătorul are domiciliul sau reședința stabilită cu cel puțin șase luni înainte de ziua alegerilor. Cei care și-au stabilit reședința mai recent, pot vota doar în localitatea de domiciliu, dacă acolo au loc alegeri.
Ministerul anunță că următoarea informare oficială, privind situația din teren, va fi transmisă la ora 18.00.
Urmărește România Liberă pe Google News, Linkedin, Twitter, Facebook și Youtube