20.8 C
București
sâmbătă, 11 iulie 2026
AcasăArt & DesignActiviștii de mediu aruncă cu supă pe tabloul "Floarea Soarelui" al lui...

Activiștii de mediu aruncă cu supă pe tabloul „Floarea Soarelui” al lui Van Gogh

Activiștii de mediu au aruncat cutii de conserve cu supă de roșii peste un tablou al lui Van Gogh cu floarea-soarelui de la National Gallery din Londra, scrie CNN.

Două persoane îmbrăcate cu tricouri Just Stop Oil deschid conservele și aruncă conținutul pe capodoperă înainte de a-și lipi mâinile de perete.

Poliția a declarat că două persoane au fost arestate.

Galeria a declarat că tabloul a fost acoperit de sticlă și, prin urmare, nu a fost deteriorat.

O declarație din partea sediului din Trafalgar Square, spune așa: „În această dimineață, la puțin după ora 11:00, două persoane au intrat în camera 43 a Galeriei Naționale. Cei doi păreau să se lipească de peretele vecin pe care se afla opera de artă ‘Floarea-soarelui’ (1888) a lui Van Gogh. De asemenea, au aruncat o substanță roșie – ceea ce pare a fi supă de roșii – peste tablou. Sala a fost evacuată și a fost chemată poliția. Rama a suferit unele daune minore, dar tabloul este nevătămat. Două persoane au fost arestate”.

Poliția a declarat: „Ofițerii au ajuns rapid la fața locului la National Gallery în această dimineață, după ce doi activiști de mediu au aruncat o substanță peste o pictură și apoi s-au lipit de un perete. Amândoi au fost arestați pentru daune penale și violare de domiciliu în formă agravată.”

În înregistrările video ale incidentului de vineri se vede cum un protestatar strigă: „Ce valorează mai mult? Arta sau viața? Merită mai mult decât mâncarea? Merită mai mult decât justiția? Sunteți mai preocupați de protecția unui tablou sau de protecția planetei și a oamenilor noștri?”.

De asemenea, se referea la criza costului vieții și la „milioanele de familii înfrigurate și înfometate” care „nu-și permit nici măcar să încălzească o conservă de supă”.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Stancu Alexandru
Stancu Alexandru
2017 este anul debutului meu în presă. Alex este editor de știri generale, cu experiență în redactarea și verificarea informațiilor din actualitate. Scrie articole clare și bine documentate despre evenimente interne și internaționale, economie, politică sau lifestyle.
Cele mai citite

Inteligența artificială intră în sistemul de supraveghere din București. Mii de camere inteligente vor analiza imaginile în timp real

Sistemele de supraveghere video din București urmează să fie extinse semnificativ și să beneficieze de tehnologii bazate pe inteligență artificială, care vor putea analiza...

VIDEO. Paradoxul Kazahstanului: o țară bogată în gaze, dar unde mulți încă depind de butelii periculoase

Ultimul lucru pe care și-l amintește Zarina Giyassova înainte de a-și pierde cunoștința în urma unei explozii devastatoare provocate de o butelie cu gaz...

Ucraina a atacat din nou cu drone infrastructura petrolieră din sudul Rusiei

Mai multe infrastructuri petroliere din sudul Rusiei au fost vizate vineri de atacuri cu drone atribuite Ucrainei.Potrivit autorităților ruse, loviturile au provocat un incendiu...
Ultima oră
Pe aceeași temă