25.2 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăȘtirile zileiAccident pe DN 1 C

Accident pe DN 1 C

Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Satu Mare, un conducător auto de 34 de ani, din municipiul Zalău, a condus un microbuz pe DJ 109 L, având direcţia Băbeşti – DN 1 C, şi, ajuns la intersecţie, nu a respectat semnificaţia indicatorului stop, intrând în coliziune cu un autoturism, condus de un tânăr de 22 de ani, din Halmeu, care circula regulamentar din direcţia Halmeu spre Turulung.

În urma evenimentului a rezultat rănirea uşoară a două pasagere din microbuz, de 20, respectiv 39 de ani, din judeţul Sălaj.

ISU “Someş” Satu Mare a activat planul roşu de intervenţie, la faţa locului deplasându-se şase autospeciale SMURD şi ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean.

“După acordarea primelor îngrijiri medicale la faţa locului, toate victimele (cinci adulţi şi patru copii) au fost preluate în stare de conştienţă şi transportate la Unitatea de Primiri Urgenţe Satu Mare pentru efectuarea de investigaţii medicale suplimentare. După efectuarea investigaţiilor specifice, doar două persoane (femei de 20, respectiv 39 ani) au fost diagnosticate cu răni uşoare”, precizează reprezentanţii ISU Someş Satu Mare.

IPJ Satu Mare a deschis dosar pentru vătămare corporală din culpă.

 

Cele mai citite

Studiu. Românii își propun să arunce mai puțină mâncare

Șapte din zece români își propun să arunce mai puțină mâncare la gunoi, relevă cel mai recent studiu realizat de Reveal Marketing Research în...

Doi turiști din Australia și unul din SUA au fost găsiți în Mexic, împușcați în cap

Trupurile neînsuflețite a trei turiști, doi din Australia și unul din SUA, au fost găsite în Mexic, fiecare dintre ei având câte un glonț...

VIDEO. Maria Cârneci, fără perdea. Dezvăluiri emoționante despre relația cu Romulus Petrescu

Prezentă în emisiunea de la Kanal D "40 de întrebări" cu Denise Rifai, Maria Cârneci a vorbit despre relația cu Romulus Petrescu, despre viața...
Ultima oră
Pe aceeași temă