18.1 C
București
luni, 6 iulie 2026
AcasăSocialAccident grav în Brașov între un microbuz și un autoturism: 10 copii...

Accident grav în Brașov între un microbuz și un autoturism: 10 copii și 3 adulți, transportați la spital

Un accident rutier serios s-a produs sâmbătă în municipiul Brașov, implicând un microbuz cu pasageri și un autoturism, a transmis Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU).

În urma coliziunii, 10 copii și 3 adulți au fost transportați la spital pentru investigații medicale, a anunțat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Brașov.

„Am fost solicitați să intervenim în urma producerii unui accident rutier în municipiul Brașov, în care au fost implicate un microbuz, în care se aflau 3 adulți și 15 copii, și un autoturism. La fața locului au fost mobilizate 3 echipaje SMURD, 2 ambulanțe SAJ, o autospecială pentru transportul victimelor multiple (ATPVM) și un echipaj de stingere cu apă și spumă”, a precizat ISU într-un comunicat.

Anchetă pentru a stabili cauzele accidentului

Potrivit autorităților, celelalte persoane aflate în vehicule au refuzat transportul la spital.

Poliția a demarat o anchetă pentru a stabili cauzele exacte ale accidentului.

Urmărește România Liberă pe Google NewsLinkedinTwitterFacebook și Youtube.

Narcis Rosioru
Narcis Rosioruhttps://www.romanialibera.ro
Narcis Roșioru, născut în 1989, este un profesionist în comunicare și mass-media din București. Începând cu 1 iulie 2024, s-a alăturat echipei România Liberă în calitate de colaborator. Anterior, Narcis a avut diverse roluri în mass-media, inclusiv editor web și specialist în social media la Europa FM, reporter la Fanatik.ro și producător video la Mediafax Group. A fost și redactor-șef la TeoTrandafir.com, unde a coordonat echipa editorială și gestionat pagina de Facebook. Narcis are o diplomă de master în Tehnici de Comunicare și Producție Mass-Media de la Universitatea Dunărea de Jos din Galați, unde a obținut și diploma de licență în Jurnalism.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă