Miercuri, 23 aprilie, are loc primul termen de judecată în dosarul penal al incendiului de la Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț, tragedie petrecută în noiembrie 2020, în urma căreia și-au pierdut viața nouă pacienți.
„Astăzi de la ora 11:00, la Piatra Neamț (judecătorie) se desfășoară primul termen de judecată (camera preliminară) în cazul incendiului de la Spitalul Județean Piatra Neamț”, a anunțat avocatul Adrian Cuculis, potrivit Pro TV.
Potrivit anchetei, focul ar fi pornit de la o candelă lăsată aprinsă într-un salon ATI, în plină pandemie.
„În cele din urmă în cauza cercetată ani în șir rămâne o singură concluzie: aprinderea sau lăsarea nesupravegheată a unei candele într-o secție ATI în plină pandemie, a dus la explozia și moartea acelor persoane”, a transmis avocatul Cuculis.
Două persoane și Spitalul Județean, trimise în judecată
După cinci ani de investigații, procurorii au finalizat cercetările în februarie 2025. Două persoane și Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț au fost trimise în judecată, toate în stare de libertate.
Acuzațiile vizează nerespectarea normelor de securitate și sănătate în muncă, precum și ignorarea obligațiilor legale care ar fi putut preveni tragedia.
Lumânarea care a provocat incendiul, lăsată ore întregi într-un salon ATI
În rechizitoriu, procurorii rețin că cele două persoane inculpate nu au intervenit pentru a stinge sau îndepărta lumânarea aprinsă de pe noptiera unui pacient aflat în stare gravă.
Aceasta a fost lăsată să ardă timp de aproximativ două ore, într-un mediu medical unde astfel de practici sunt interzise și periculoase.
În ceea ce privește unitatea medicală, ancheta scoate la iveală că, între 31 martie și 14 noiembrie 2020, conducerea spitalului a încălcat în mod repetat reglementările privind siguranța la incendiu, sănătatea în muncă și normele de bună practică medicală.
„Prin conduitele culpabile ale factorilor decizionali (…), aceasta a încălcat mai multe prevederi legale și infralegale”, se arată în rechizitoriu.
Urmărește România Liberă pe Google News, Linkedin, Twitter, Facebook și Youtube.