21.3 C
București
duminică, 28 aprilie 2024
AcasăSocialEducațieA treia zi de grevă generală în Educație: Reprezentanții coaliției de guvernare,...

A treia zi de grevă generală în Educație: Reprezentanții coaliției de guvernare, așteptați la sediul FSLI

Greva generală din învăţământ continuă şi azi, zi în care reprezentanţii Guvernului sunt invitaţi la sediul Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) la o şedinţă a liderilor sindicali.

“Nu a fost o negociere, a fost o întâlnire informală, faţă de ce se ştia nu am avansat, atâta că Guvernul a promis că va face nişte calcule. Nu ştim nimic concret deocamdată ce se va întâmpla. I-am invitat mâine la o şedinţă pe care o avem cu liderii din ţară, poate mâine vin cu o surpriză, dar astăzi nu avem nimic concret pentru a spune oamenilor, motiv pentru care greva continuă”, a subliniat ieri, după întâlnirea de la Guvern, Simion Hăncescu, preşedintele FSLI.

Acesta a precizat că reprezentanţii Guvernului au fost invitaţi miercuri, la sediul FSLI, la ora 17:00, la o şedinţă cu liderii celor trei federaţii sindicale.

“Mâine (miercuri n.r.) va fi o şedinţă a tuturor liderilor celor trei federaţii şi am invitat conducerea Guvernului. Invitaţia este către premier, către domnul Ciolacu, domnul ministru al Finanţelor, ministrul Muncii (…) Noi am solicitat, ca să fie limpede, ceea ce am cerut rândul trecut: un act normativ prin care să se acorde o mărire salarială până la intrarea Legii salarizării în vigoare. Rămâne de văzut dacă Guvernul va accepta”, a precizat Hăncescu.

La rândul său, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie “Spiru Haret”, Marius Ovidiu Nistor, a reiterat că greva din învăţământ continuă deocamdată, singurii în măsură să ia decizia încetării ei fiind “doar colegii noştri”.

“Poate mâine persoanele invitate, factorii decidenţi, vor veni cu o soluţie care să fie acceptabilă pentru colegii din teritoriu, o soluţie la problemele noastre. Discutăm cu liderii din ţară, care la rândul lor vor trebui să-şi consulte liderii şi membrii de sindicat. Azi a fost doar o discuţie informală şi faptul că vor căuta soluţii”, a spus Nistor.

Pe de altă parte, reprezentanţii federaţiilor sindicale din Educaţie au anunţat că joi ar putea fi posibilă organizarea unui marş de protest.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Messi, de neoprit în America! Argentinianul a reușit o nouă dublă și e golgheter în MLS

Lionel Messi a contribuit decisiv la victoria lui Inter Miami cu scorul de 4-1 în faţa lui New England Revolution, după ce a marcat...

Florinel Coman, după ce FCSB a cucerit primul titlu din ultimii 9 ani: „E un moment unic care va rămâne în inima mea”

FCSB a învins-o pe Farul cu 2-1, sâmbătă seara, pe Arena Națională, și a cucerit un nou titlu după 9 ani de așteptare. La...

Nicușor Dan anunță începerea tratamentelor pentru combaterea țânțarilor

Primarul Nicușor Dan a anunțat că Compania Municipală Eco Igienizare din București a inițiat primul tratament din cele 14 programate pentru acest an, conform...
Ultima oră
Pe aceeași temă