15.7 C
București
duminică, 28 aprilie 2024
AcasăȘtirile zilei2,5 tone de articole pirotehnice, confiscate de polițiștii prahoveni

2,5 tone de articole pirotehnice, confiscate de polițiștii prahoveni

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova, două persoane au fost prinse în flagrant în incinta unei societăţi din Bucureşti în timp ce încercau să încarce articole pirotehnice dintr-un container într-o autoutilitară.

De asemenea, a fost identificat în Ploieşti reprezentantul societăţii comerciale autorizate, care nu a putut prezenta documente de provenienţă pentru aproximativ 2,5 tone articolele pirotehnice, în valoare de aproximativ 80.000 de lei.

Întreaga cantitate a fost indisponibilizată, în vederea continuării cercetărilor, iar în cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de producerea, experimentarea, prelucrarea, deţinerea, transportul, folosirea sau orice altă operaţiune cu materii explozive efectuată fără drept privind regimul materiilor explozive.

Cele mai citite

Ungaria a rămas în urma României la PIB-ul pe cap de locuitor

"România a întrecut Ungaria la PIB-ul pe cap de locuitor, iar românii sunt cu mult înaintea maghiarilor la consum", scrie, într-o analiză pentru Portfolio.hu,...

Doi urși au ajuns în câteva localități din Harghita

Doi urși au fost văzuți în ultimele 24 de ore în localități din județul Harghita. Autoritățile au informat populația. Echipe mixte au fost trimise...

VIDEO. Mii de simpatizanți ai Partidului Socialist îi cer premierului Pedro Sanchez să rămână în funcție

Mii de simpatizanți ai Partidului Socialist au venit sâmbătă, 27 aprilie 2024, din întreaga Spanie la un miting la Madrid pentru a-i cere premierului...
Ultima oră
Pe aceeași temă