-7.7 C
București
miercuri, 21 ianuarie 2026
AcasăȘtirile zilei237.700 persoane inactive doreau să lucreze în 2018

237.700 persoane inactive doreau să lucreze în 2018

De asemenea, anul trecut 203.200 de persoane ocupate cu program parţial doreau şi erau disponibile să lucreze mai multe ore decât în prezent, fiind considerate persoane subocupate.

Această categorie de persoane a reprezentat 2,2% din populaţia activă, 2,3% din populaţia ocupată şi 31% din numărul total al persoanelor care lucrau cu program de lucru parţial. Faţă de anul precedent, numărul persoanelor subocupate a scăzut cu 3.500.

Potrivit datelor INS, din rândul populaţiei inactive în vârstă de 15-74 ani (5,858 milioane persoane), 237.700 persoane făceau parte din forţa de muncă potenţială adiţională, în scădere cu 42.900 faţă de anul precedent. Dintre acestea, 234.400 erau disponibile să înceapă lucrul, dar nu căutau un loc de muncă. În anul 2018, raportul procentual dintre această categorie de persoane şi populaţia activă a fost de 2,6%.

De asemenea, doar un număr nesemnificativ de persoane care făceau parte din forţa de muncă potenţială adiţională deşi căutau un loc de muncă nu erau disponibile să înceapă lucrul.

Persoanele subocupate sunt persoane ocupate care lucrează cu program parţial, care doresc şi sunt disponibile să lucreze mai multe ore decât în prezent.

Forţa de muncă potenţială adiţională reprezintă suma a doua categorii de persoane: ‘persoane inactive care caută un loc de muncă, dar nu sunt disponibile să înceapă lucrul’ şi ‘persoane inactive care nu caută un loc de muncă, dar sunt disponibile să înceapă lucrul’.

Cele mai citite

Trump e încrezător că SUA și NATO vor ajunge la un acord satisfăcător pentru ambele părți

Statele Unite și NATO vor ajunge la un acord privind viitorul Groenlandei care va satisface ambele părți, a declarat marți președintele american Donald Trump...

Trump dezvăluie cât de departe ar merge pentru a avea Venezuela

Întrebat cât de departe ar merge pentru a obține Groenlanda, Donald Trump a răspuns „Veți afla”, refuzând să excludă forța militară, deși lideri europeni...

O avarie a lăsat Craiova fără căldură pentru 30 de ore începând de marți seara

Municipiul Craiova a rămas, marți seara, din nou fără căldură pentru 30 de ore din cauza unei avarii la instalațiile energetice.Potrivit Electrocentrale Craiova S.A.,...
Ultima oră
Pe aceeași temă