15.5 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăInternațional200 de medici ruși au semnat o scrisoare deschisă în care îi...

200 de medici ruși au semnat o scrisoare deschisă în care îi solicită lui Putin să nu mai abuzeze de Alexei Navalnîi

Peste 200 de medici ruși au semnat o scrisoare deschisă prin care îi cer lui Vladimir Putin să „înceteze să mai abuzeze” de opozantul rus încarcerat Alexei Navalnîi, relatează Sky News.

În petiția lor, medici din întreaga țară au declarat că apariția lui Navalnîi i-a făcut să fie „foarte îngrijorați pentru viața și sănătatea sa” și au afirmat că acesta este „rănit în mod deliberat”.

De asemenea, aceștia au afirmat că, din punct de vedere medical, este evident că acesta „nu primește suficientă asistență medicală”, potrivit g4media.ro.

200 medici ruși îi cer printr-o scrisoare lui Putin să termine cu abuzurile la adresa lui Alexei Navalnîi

Medicii și-au încheiat scrisoarea deschisă spunând: „Cerem ca dreptul lui Alexei Navalnîi la asistență medicală completă să fie realizat și să fie aplicate articolele Constituției Federației Ruse, al cărei garant sunteți”.

Avocaţii lui Navalnîi (46 de ani) susţin că clientul lor are febră şi tuşeşte, iar responsabilii închisorii nu îi permit să primească medicamentaţia necesară.

În scrisoarea lor, medicii îi amintesc lui Putin că este garantul Constituţiei ruse, care stipulează în Articolul 41 că ‘fiecare cetăţean’, inclusiv deţinuţii, are dreptul la asistenţă medicală.

Context

Navalnîi, pedepsit deja de zece ori de când a ajuns în 2021 la închisoarea nr. 6 din regiunea Vladimir, declarase cu o zi înainte într-un mesaj transmis prin avocaţii săi pe Telegram că fusese trimis în celula disciplinară în 31 decembrie pentru că s-a spălat pe faţă cu jumătate de oră mai devreme decât trebuia: se spălase la 05:24, în timp ce potrivit programului trebuia să se spele la 06:00, conform Meduza.

Opozantul mai spune că de fiecare dată când este băgat la carceră slăbeşte în jur de 3,5 kg, la care se adaugă şi imposibilitatea de a primi vizite.

Navalnîi, care a primit anul trecut Premiul Saharov din partea Parlamentului European, consideră că scopul serviciilor penitenciare este de a-l îmbolnăvi pe deţinut, astfel încât acesta să nu aibă altă opţiune decât să coopereze.

‘Este recomandat să nu vă îmbolnăviţi. Dacă vă îmbolnăviţi, atunci va trebui să cereţi câte ceva administraţiei: pastile, asistenţă medicală, şosete de lână… Simţind că au o nouă pârghie de presiune asupra ta, administraţia începe să-ţi răsucească mâinile’ la spate, afirmă el.

Justiţia rusă a respins în noiembrie 2022 un recurs al avocaţilor lui Navalnîi şi a confirmat pedeapsa de nouă ani de închisoare care i-a fost dată pentru fraudă şi sfidarea instanţei.

‘Este recomandat să nu vă îmbolnăviţi. Dacă vă îmbolnăviţi, atunci va trebui să cereţi câte ceva administraţiei: pastile, asistenţă medicală, şosete de lână… Simţind că au o nouă pârghie de presiune asupra ta, administraţia începe să-ţi răsucească mâinile’ la spate, afirmă el.

Justiţia rusă a respins în noiembrie 2022 un recurs al avocaţilor lui Navalnîi şi a confirmat pedeapsa de nouă ani de închisoare care i-a fost dată pentru fraudă şi sfidarea instanţei.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 773: SUA anunță un ajutor militar de 6 miliarde dolari pentru Kiev. VIDEO

Ministrul american al Apărării, Lloyd Austin, a anunţat o nouă componentă de asistenţă militară pentru Ucraina în valoare de şase miliarde de dolari, într-un...

Poliția se așteaptă la valori mari de trafic spre munte și spre mare

Centrul Infotrafic a transmis că valorile de trafic ar putea să crească în principal pe cele două drumuri naţionale cu staţiuni montane intens circulate...

Modificări de trasee în acest weekend, în timpul desfășurării evenimentului „Bucharest Street Food Festival – Spring Edition”

Cu ocazia organizării evenimentului „Bucharest Street Food Festival – Spring Edition”, în zilele de 27.04.2024 (sâmbătă) și 28.04.2024 (duminică), între orele 09:00 – 22:00, circulația rutieră va fi restricţionată pe Șos....
Ultima oră
Pe aceeași temă