19.5 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăInternațional11 persoane au evadat dintr-un centru administrativ de lângă Paris

11 persoane au evadat dintr-un centru administrativ de lângă Paris

În total, 11 persoane au evadat luni dimineaţă dintr-un centru administrativ de lângă Paris, unde sunt reţinuţi străini care aşteaptă expulzarea, au informat autorităţile poliţieneşti, notează AFP, preluat de agerpres.ro.

Luni “dimineaţă la orele 09.00, a fost constatată o evadare. Este vorba despre 11 indivizi care au forţat o fereastră după care au reuşit să taie gardul”, a indicat prefectura poliţiei din capitala Franţei, Paris, care a precizat că “nu s-a declanşat nicio alarmă”.

Evadarea a avut loc la centrul de detenţie administrativă (CRA) Paris-Vincennes, o clădire înconjurată de garduri care are 235 de locuri.

Un CRA este un loc închis, păzit de poliţie, găzduind străini făcând obiectul unei decizii de expulzare, în aşteptarea trimiterii lor forţate în ţara de origine.

“Supravegherea a fost întărită la faţa locului, iar evadaţii sunt căutaţi activ”, a adăugat aceeaşi sursă.

Cei 11 evadaţi nu au dosar pentru radicalizare islamistă, potrivit unei alte surse din poliţie.

Acest incident s-a produs la două zile după izbucnirea unui incendiu, care nu s-a soldat cu răniţi, şi o tentativă de evadare în acelaşi CRA.

Sâmbătă, în jurul orelor 22.30, poliţia a intervenit pentru a stinge un incendiu declanşat într-un dormitor. Profitând de situaţia creată, unele persoane reţinute au încercat să evadeze tăind gardul sau spărgând geamuri înainte de a reveni calmul.

Poliția din Israel a reținut alți deținuți palestinieni evadați

Poliţia israeliană a anunţat arestarea altor doi deţinuţi palestinieni care au evadat la începutul acestei săptămâni dintr-o închisoare de înaltă securitate din nordul Israelului.

“Alţi doi prizonieri au fost capturaţi în urmă cu puţin timp (…) când se ascundeau într-o parcare pentru camioane”, a declarat poliţia israeliană, în timp ce numărul deţinuţilor arestaţi a urcat la patru din cei şase care au evadat luni din închisoarea Gilboa (nord).

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Un tânăr în vârstă de 27 de ani a folosit bancnote false de 200 de euro în săli de jocuri electronice 

După ce un tânăr în vârstă de 27 de ani ar fi folosit bani falși (n.r. bancnote de 200 euro) pentru a se juca...

“Sunt convins că Mircea Geoană va candida la președinție”, spune Ciolacu

Premierul Marcel Ciolacu a afirmat sâmbătă că are convingerea fermă că Mircea Geoană va candida pentru funcția de președinte al României. Această declarație a...

Kremlinul spune că legăturile dintre Moscova și Beijing vor continua

Kremlinul a ignorat o călătorie în China a secretarului de stat american Antony Blinken, în timpul căreia acesta și-a exprimat îngrijorarea cu privire la...
Ultima oră
Pe aceeași temă