Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Povestea cutremurătoare a unui om de afaceri reținut și arestat preventiv: „Sistemul a vrut să mă chinuiască“

„România liberă“ vă prezintă povestea unui om de afaceri, asociat într-o firmă, care a fost reținut și arestat preventiv timp de două luni, sub acuzația de ­evaziune fiscală. A ­împărțit celula cu drogați, violatori, criminali.

Andrei Mărgăritescu 0 comentarii

Actualizat: 25.05.2018 - 21:39

Am decis, pentru a înlătura eventuale repercusiuni, să protejăm identitatea persoanei. Întâmplările sunt relatate chiar de ea.

Am fost chemat la DNA la ora 13, plimbat pe holuri până la ora 18.00, după câteva întâlniri succesive cu procurorul, care mă anunța că îmi dă câte o calitate în dosar la fiecare două ore, m-a anunțat că mă reține.

La momentul când procurorul mi-a spus că trebuie să mă rețină, eu știind că sunt nevinovat și că nu există niciun temei de reținere pentru acuzațiile de evaziune fiscală care nu există, evident că am fost contrariat și frustrat de decizia pe care mi-a comunicat-o, dar evident că m-am supus, pentru că altă soluție nu aveam. Am sperat că a doua zi, la cererea de arestare preventivă de la tribunal, judecătorul va înțelege că nu am absolut niciun fel de vină și că acuzația este ireală.

A doua zi, judecătorul de drepturi și libertăți m-a ascultat. Am fost convins că o să-mi dea drumul. Mi-a adus o critică, anume că aș fi avut în trecut mașini de lux, o critică pe care n-am înțeles-o și n-o înțeleg nici acum. Am ieșit liniștit din sală pentru că, știind că sunt nevinovat, am crezut că mi-am explicat destul de bine nevinovăția. Nu mă gândeam că mă va ține nici măcar sub control judiciar, i-am explicat foarte clar situația din dosar. A doua zi dimineață am aflat că am primit mandat de arestare pentru 30 de zile.


Singurul care nu se droga

În prima seară am dormit în arestul central. Am fost doi în cameră. Am dormit îmbrăcat în sacou, cum m-am dus la DNA, cu pulovărul colegului meu de celulă sub cap, pentru că nu avem nimic la mine, și cu Dumnezeu în gând.

A doua zi m-am dus la arestare preventivă. Am stat în total două luni. Am stat patru zile în arestul central, după care am fost mutat la o altă secție de arest preventiv, o secție destinată dependenților de droguri, narcomanilor. Toți de acolo, cu excepția mea, se drogau. Eu eram singurul care nu se droga.

Evident, erau cu toții în sevraj, pentru că nu li se dădeau droguri, ci metadonă. Doi colegi, dintre cei care erau cu mine în celulă, aveau HIV și hepatită C. În rest, niște oameni chinuiți, aș spune, de situație, de viață, de ambientul social. Majoritatea dintre ei erau consumatori de heroină. Doi dintre ei luaseră HIV și hepatită C de la o injectare cu seringa altora. Au mai adus în cameră încă un personaj care avea probleme destul de grave psihice, în sensul în care a înjunghiat pe cineva și nu-și aducea aminte momentul în care l-a înjunghiat. Tot drogat. Cam acesta a fost ambientul timp de o săptămână. Ei erau în sevraj, țipau, urlau. Încercam să-i potolesc, chemam gardienii. Unuia i s-a făcut rău, a căzut pe jos, l-am ridicat, l-am pus pe o parte, să nu-și înghită limba. 


Noaptea, ca vampirii

Dacă aș fi fost acasă și mi-ar fi spus cineva că voi ­ajunge în situația asta, ­mi-ar fi fost teamă. Acolo nu mi-a fost teamă, pentru că omul se poate adapta la orice și luptă pentru supraviețuire.

Eu, personal, mă adaptez la orice și nu am simțit nicio reacție de teamă. La arestul acesta deținuții mai mult dormeau ziua. Noaptea se activau, ca vampirii. Erau neliniștiți, băteau cu picioarele în ușă, începeau să tremure, să aibă contracții musculare necontrolate. Eu încercam să dorm în acest mini calvar, ca să nu-i spun altfel. Între cei șase era un băiat care era spre finalul tratamentului cu metadonă și îi scăzuse dependența puțin. Cu el am reușit să ținem puțin echilibrul în cameră. Eram 6 într-o cameră de 12 metri pătrați.


Mâncarea nu se putea mânca

Mâncam împreună mâncarea care venea la pachet. Mâncarea din închisoare, cu tot dragul, nu se putea mânca. Ne dădeau varză fiartă cu o pâine, uneori fasole.

Carne am văzut o singură dată în două luni de zile, un copan mic de pui mic. În rest, ceea ce se numea carne era o grăsime, o șuncă fiartă. Nu se poate mânca mâncarea de acolo. Am stat și m-am gândit, în perioada mea de arest, ce se întâmplă cu cei care nu primesc pachete sau care nu au ce să mănânce de la ceilalți, pentru că acolo, în cameră, faci o masă, nu mănânci singur într-un colț, doar n-o să-l lași pe celălalt să se uite la tine.

Mă gândesc însă cu groază să se nimerească într-o cameră șase nevizitați, cum se spune în termenii de acolo, care trebuie să stea la varza aia fiartă. Eu nu sunt pretențios la mâncare, dar era chiar de nemâncat, ceva neimaginabil.

 

Gardienii, stricți, dar empatici

Eu nu am avut probleme cu niciun gardian. Mai erau oameni care au avut probleme cu ei, pentru că, trebuie să recunosc, anumiți deținuți generau discuții, în sensul în care aveau probleme cu supunerea.

În viață trebuie să respecți și să accepți situația în care te afli. În arest trebuie să te supui regulilor de acolo. Dacă te supui, gardienii sunt oameni, zic eu, extrem de empatici cu arestatul. Este, din punctul meu de vedere, neavantajos pentru un deținut, să se pună contra, gratuit. Odată ajuns acolo, indiferent ce ai fost în viață, trebuie să menții o relație omenească corectă cu cel care te păzește să nu fugi. Dar sunt și ei oameni și am observat omenii în rândul lor. Adică mai solicitam o cană de apă fiartă să ne facem o cafea sau ceai, de exemplu. Foarte stricți, în limita regulamentului, dar erau oameni. Gardienii nu sunt procurori și nici polițiști judiciari.


Țânțarii transmit HIV?

De la secția respectivă m-au mutat la o altă secție. De ce? Într-o zi vorbeam cu cineva la telefon despre faptul că pe mine m-au mușcat țânțarii cu o noapte înainte și că îi mușcase și pe cei care aveau HIV.

Țineam minte că nu se ia prin mușcătură de țânțar, dar nu aveam internet la îndemână, și am rugat pe cineva să verifice dacă se ia HIV prin înțepătura țânțarului. Mi-a confirmat că nu se ia, dar discuția asta a auzit-o șeful de arest, care m-a chemat la el și m-a întrebat ce problemă am. I-am explicat că nu e neapărat o problemă, ci am vrut să mă lămuresc de o chestiune. M-a întrebat dacă mă simt stresat pe acest subiect. I-am spus că poate o fi o șansă mică să iau HIV, dar asta-i viața.

Mi-a spus: „Bine, du-te înapoi în celulă“, iar după 20 de minute a venit o dubă și m-a dus la altă secție. Eu nu știu cum am ajuns acolo. Știu că se face o segregare în momentul în care ajungi în închisoare. Ce înseamnă asta? Mă refer la oamenii cu afecțiuni versus oamenii fără afecțiuni. Eu nu numesc HIV o afecțiune pentru care cei bolnavi de așa ceva trebuie discriminați sau izolați, dar numesc starea acesta de dependență de droguri o afecțiune.

Eu nu cred că aveam ce să caut, singurul nedrogat, într-un arest unde erau ­exclusiv drogați, nu existau altfel de oameni decât drogați. Îmi aduc aminte că erau, în celula chiar din ­fața mea, niște puști de vreo 20 de ani, toți adunați într-o celulă, care aveau ochii blegi, de la pastilele ­compensatorii, se uitau unii la alții, nu vorbeau toată ziua, doar noaptea se ­activau. Tot arestul se ­activa noaptea.


„Au vrut să-și bată joc de mine“

De multe ori m-am întrebat ce am căutat în acel arest. Au vrut să mă chinuie. Sistemul a vrut să mă chinuie, ceea ce face de trei ani de zile.

Au vrut să-și bată joc de mine, altfel nu înțeleg de ce nu m-au dus într-un arest nu cu profesori universitari, ci măcar într-unul în care să pot respecta un program de somn, în care să nu-mi fie frică pentru viața mea. Gândiți-vă că am stat cu un individ care nu-și aducea aminte cum l-a înjunghiat pe prietenul lui, atât de drogat era. În prima noapte se zbătea în timpul somnului atât de tare încât am crezut că moare în pat. Intrase în niște convulsii îngrozitoare. Nu cred că aveam ce să caut acolo, nu cred. Se poate verifica, în perioada în care am stat acolo, cine în arestul acela, în afară de mine, se mai afla altfel decât în programul de înlocuire a dependenței de droguri. Nimeni, vă spun sigur, toți erau drogați.


Arest cu apă pe pereți

M-au mutat apoi în arestul altei secții, unde am stat în cameră cu un arestat pentru tentativă de omor, un arestat care avea 36 de ani, dar făcuse deja 18 ani de închisoare pentru tâlhărie cu cuțit la gât, cu un violator, cu un deținut care făcuse tâlhărie și cu un traficant de droguri.

Ăștia au fost colegii mei, cu care am stat o lună și jumătate. Condițiile erau la fel. Șase în 12 metri pătrați. O cameră de 4 pe 3 cu tot cu WC. Eram atât de mulți încât aveam geamul deschis și aerul condiționat pornit în decembrie, ca să avem aer. Se încingea camera imediat și nu mai aveam oxigen. Când era viscol afară stăteam cu singurul geam deschis. O noapte am avut geamul închis și curgea apa pe pereți de la condens. De la dioxidul de carbon ne durea capul dimineața. În permanență țineam vizeta deschisă, ca să circule aerul. Toți eram răciți, am fost încontinuu răciți, toți.


Paturi norvegiene

Paturile erau foarte bune. Erau niște paturi venite pe granturi norvegiene. Vreau să fie foarte obiectiv: paturile erau extraordinar de bune. Eu am probleme cu spatele și nu m-a durut spatele nici măcar o dată. Erau bine dimensionate. Salteaua era extraordinar de bună.


Deținuții au bun simț

Eu cred că mare parte din deținuții români sunt oameni în regulă. Vă spun de ce. Eram 24 de oameni în arest. Pe fiecare tură erau câte doi polițiști care nu ­aveau pistol, nu aveau nimic la ei. Deși acolo erau tâlhari, violatori, criminali, nu a fost niciodată niciun incident. Ieșeam uneori șase oameni la camera de aer cu un polițist.

Dacă arestatul român era genul violent, nu știu cum făcea față un polițist la șase arestați. I-am întrebat dacă nu le este teamă și mi-au spus că nu s-a întâmplat niciodată. Erau și gardieni bătrâni, aproape de pensie. Arestatul român, și nu numai el, în general românii au un bun simț în ei, chiar dacă pare uneori că n-ar avea. Se mai luau în gură cu ei, li se părea că sunt prejudiciați de anumite drepturi, dar atât.

Din punct de vedere al siguranței, gardienii se simțeau în siguranță cu noi, ca să spun așa.


Dacă ai un dubiu…

Am fost arestat pentru acuzații de evaziune fiscală. Eu nu pot să vorbesc despre dosar, nu am voie să dau date despre el, deoarece se află în timpul urmăririi penale. În mod cert sunt nevinovat și voi demonstra acest lucru.

Într-o justiție normală, voi demonstra acest lucru și o voi face repede. Dacă justiția nu se normalizează, dacă procurorii nu ajung să aibă o minimă teamă pentru măsurile pe care le iau împotriva vieților unor oameni, fără ca aceștia să fie vinovați, atunci nu mai avem viitor de țară democratică, ci de țară cu regim totalitar.

Trebuie să vă gândiți la un lucru. Poate pare ușor, de pe scaunul unui judecător sau unui procuror, să bagi un om la închisoare. Dacă este vinovat, și nu există dubiu în acest sens, foarte bine, bagă-l la închisoare, dar dacă ai cel mai mic dubiu că ar fi vinovat, nu-l băga la închisoare.


Copilul și faraonul

Eu am un copil mic, căruia îi promisesem, în seara precedentă arestării mele, că a doua zi voi dormi cu el.

Copilul meu m-a întrebat dacă îi promit. Eu, știind că nu am făcut nimic în așa fel încât să nu ajung să dorm noaptea acasă, i-am promis că dorm cu ea. N-am dormit două luni cu ea. În fiecare noapte o întreba pe mama ei de ce nu vin să dorm cu el, pentru că i-am promis asta. A trebuit să fie copilul mințit că sunt la piramide în Egipt, că nu pot să vin pentru că stau de vorbă cu faraonul, că faraonul e prietenul meu și vrea să stau în Egipt cu el.

Apropo, acum trebuie să-l aduc pe faraon în România să vorbească și copilul cu el. Nu știu cum o să rezolv asta. Toate asta pentru ce? Eu nu pledez pentru inexistența justiției, ci pentru o justiție corectă, care, din punctul meu de vedere, înseamnă așa: dacă ai un mic dubiu că cel care se află în fața ta și pe care vrei să-l duci la arest, este nevinovat, dacă ai 200 de probe și un dubiu că n-ar fi vinovat, nu-l bagi la închisoare.


Șobolanul Gică

În perioada aceasta eu am suferit cel mai puțin. Eu nu am avut niciun fel de probleme. Îmi făcusem și un animal de companie, un șobolan căruia îi dădeam mâncare la oră fixă, la 12.00, când venea la gratii, pentru că nu era la noi în celulă, ci venea la geam, după gratii. Îl chema Gică pe șobolan, așa l-am botezat.

Mie-mi plac animalele, acolo nu aveam cum să am un câine, așa că mi-am făcut din șobolan animal de companie.


Tatăl i-a spus că vrea să moară

Pe mama am lăsat-o sănătoasă, când m-am întors am găsit-o operată de cancer metastazat. Pe tata l-am găsit stând pe un fotoliu, umflat tot. E bolnav de diabet și nu mai voia să-și ia tratamentul, voia să moară.

Mi-a spus lucrul ăsta: „Vreau să mor pentru că nu mai suport nedreptățile care ți se fac“. Făcuse un fel de blocaj renal, nu voia să se ducă la doctor. L-am găsit cu 30 - 40 de litri de apă în el. Era umflat de nu mai intrau nici hainele pe el, a trebuit să meargă la spital în pantaloni tăiați și într-un tricou tăiat ca să încapă în ele. L-am luat cu forța și l-am dus la spital și i-am spus atât: „Dacă vrei să faci ceva pentru mine, pentru că nu mă poți ajuta, nu te poți lupta cu sistemul care s-a pus pe mine să mă distrugă, dacă vrei să faci ceva pentru mine, te rog să trăiești“.

Și asta a făcut. În mod miraculos, mama mea s-a vindecat de cancer metastazat, gradul III. După terapie s-a vindecat. Eu nu sunt un om răzbunător, dar vreau să se facă dreptate și vreau ca adevărul să triumfe. Dacă eu am greșit, voi plăti. Dacă alții au greșit în ceea ce mă privește, vreau să plătească. Așa-i corect. De aceea am avut în permanență această atitudine și deschidere față de organele de anchetă, pentru că pe mine m-a interesat în permanență să se afle adevărul, pentru că aflarea cât mai rapidă a adevărului rezolvă lumina defavorabilă care planează asupra mea și a firmei pe care o dețin.


Dubele, capcane

În final aș vrea să vă mai povestesc despre dubele cu care arestații sunt transportați în diverse situații, la parchet, la instanțe.

Aceste dube au o particularitate care le transformă în posibile sicrie mobile pentru arestați și polițiștii care îi însoțesc pe perioada transportului. Aceste dube au doar o singură posibilitate de acces și evacuare, și anume ușile din spate. Dacă în cazul unui accident, ușile din spate sunt blocate și mașina ia foc, toată lumea din dubă, polițiștii de la escortă și arestații vor muri arși, fără nici cea mai mică șansă de a se salva.

 

Arestul preventiv, o experiență extremă

Concluzionând, pot ­susține cu toată tăria că ­arestul preventiv din România reprezintă o expe­riență ­extremă, în care riscul de a păți ceva rău, sau chiar de a muri, este extrem de mare.

Având în vedere că arestații preventiv sunt prezumați nevinovați, consider că statul român trebuie să ia măsuri urgente pentru a asigura acestui tip de arestați, prezumați nevinovați, condițiile necesare de siguranță și condiții minimale de trai, pentru că în România nu există condamnare la moarte nici dacă ești găsit vinovat pentru cea mai gravă infracțiune posibilă, cu atât mai mult pentru situația în care ești doar arestat preventiv, prezumat nevinovat, asa cum chiar procurorul care te trimite acolo susține.

De asemenea, consider că arestarea preventivă trebuie să fie o măsură care să se aplice numai și numai în cazurile infracțiunilor de pericol real pentru ­populație, în general doar pentru faptele cu violență. Este părerea mea, poate ­subiectivă, dar asta este ­ceea ce cred.

Comentarii

loading...