Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Cazul Boia și Securitatea ar trebui să intre în atenția Comisiei de Control SIE

La finele lunii trecute, revista „Evenimentul Istoric“ a publicat o adevărată bombă de presă: istoricul Lucian Boia apare pe lista colaboratorilor fostei Direcții de Informații Externe a Securității, ulterior Centrul de Informații Externe.

Eugen Pătrașcu 0 comentarii

Actualizat: 09.01.2019 - 17:23

Bomba constă însă în faptul că prezența sa pe această listă a fost dosită de succesoarea DIE/CIE, respectiv de Serviciul de Informații Externe, atunci când a predat fostul Dosar Strict Secret către CNSAS.

Transformată în scandal de presă de către Revista 22 a GDS în pragul alegerii lui Ioan Aurel Pop ca președinte al Academiei Române, așa-numita listă a „brigadierilor Securității“ pe plan extern, cuprinzând posibili colaboratori ai UM 0225 „anti-emigrație“, avea o pagină lipsă: pagina 2, cuprinzând mai multe nume începând cu literele A și B. La solicitarea Colegiului CNSAS, noua conducere a SIE a furnizat și fila omisă la transmiterea documentului către CNSAS, în 2015. Surpriza a fost destul de mare pentru cei care l-au denigrat violent pe istoricul Ioan-Aurel Pop imediat după alegerea sa ca președinte al Academiei Române, deși era prezent pe listă cu o mare notă „NU“ în dreptul numelui său. Pe pagina rătăcită întâmplător în timpul fostei conduceri a SIE, asigurată de istoricul Mihai Răzvan Ungureanu, la numărul 23 se afla chiar istoricul preferat al grupului GDS și al trustului Humanitas, Lucian Boia. Ca „brigadier al Securității“. De notat că, tot întâmplător, atât Mihai Răzvan Ungureanu, cât și Lucian Boia sunt apropiați ai lui Andrei Pleșu și Gabriel Liiceanu. Dezvăluirea, pe care o prezentăm și noi alăturat, a adus în corul hulitorilor lui Ioan-Aurel Pop doar o imensă tăcere, înregistrându-se un adevărat embargo în toată presa scrisă și audio-vizuală pe acest subiect, cu excepția unui post partener al „Evenimentului Zilei“.

Având în vedere regimul special pe care îl au fostele  documente strict secrete, dispariția filei cu numele lui Lucian Boia dintr-un dosar al Securității ar trebui să intre de urgență în atenția Comisiei parlamentare pentru controlul activității SIE, pentru a se determina exact modalitatea prin care tocmai această filă nu a mai ajuns la destinatarul ei, fiind extrasă din dosarul declasificat, pentru a reapărea numai la cererea imperativă a CNSAS.

De altfel, „Evenimentul Istoric“, supliment al „Evenimentului Zilei“, susține că autorul „Humanitas” Lucian Boia a fost „acoperit“ de Serviciul de Informații Externe, fiind ascuns din lista presupușilor colaboratori ai Securității, respectiv ai „Brigăzii anti-emigrație“ a Centrului de Informații Externe (CIE, fosta DIE). Ancheta publicată de „Evenimentul Istoric“ demonstrează încă o dată că demersul Revistei 22 a GDS a urmărit atacarea academicianului Ioan-Aurel Pop în preajma alegerii sale ca președinte al Academiei Române.

Dosarul în cauză a fost, de fapt, arhivat și inventariat de Mădălin Hodor, de data aceasta în calitate de cercetător angajat al CNSAS și subaltern al Germinei Nagâț, pe vremea când aceasta era director la Investigații, conform semnăturii obligatorii înscrise pe fișa CNSAS atașată documentului, la data de 9.11.2015, se afirmă în „Evenimentul Istoric“. Așadar, cuplul informativ Hodor-Nagâț a așteptat întâi să dispară Zoe Petre, un nume mult mai important de pe lista respectivă, dacă ținem cont de filiațiile ei și de faptul că aceasta a condus țara sub Emil Constantinescu, și abia când s-a considerat momentul ­potrivit pentru denigrarea unui om nevinovat să iasă cu lista la atac, listă ce se întoarce azi chiar împotriva lor, prin prezența lui ­Lucian Boia ascunsă de SIE timp de 3 ani. Prezență care ar fi rămas și azi necunoscută publicului – cum se și încearcă, de altfel, în continuare – dacă nu s-ar fi declanșat scandalul de presă în care au fost târâte Academia Română și instituția CNSAS.

„După ce a câștigat funcția de președinte al Academiei Române, Ioan-Aurel Pop a explicat calm că nu a colaborat niciodată cu Securitatea și, mai mult, că în perioada comunistă nu a fost plecat nici măcar o singură dată în Occident. Aceasta spre deosebire de rivalul său, Lucian Boia, acoperitul SIE și navetist cu acte în regulă în spațiul dușmanilor comunismului cu mult înainte de căderea lui. Timp de aproape două decenii“, se mai scrie în „Evenimentul Istoric“.

„România liberă“ este în măsură să vă prezinte azi și în ce a constat misiunea vizibilă a „anticomunistului“ Lucian Boia în țările ­„imperialiste“.   

P.S. După dezvăluirea din ­Evenimentul Istoric, am solicitat redacției documentele pentru a le studia și publica.

Catherine Durandin: „Ordinele la care se supunea Boia ­trebuie să fi fost foarte stricte“

Istoricul francez Catherine Durandin, expertă a Ministerului francez al Apărării și decorată cu Legiunea de Onoare, a lăsat să se înțeleagă, anul trecut, în cea mai recentă carte a sa, că istoricul Lucian Boia urma, în perioada comunistă, ordinele Securității. Autoare a mai multor lucrări de specialitate despre România, Durandin a afirmat și despre Mihnea Berindei, unul dintre fondatorii Grupului pentru Dialog Social, că a fost agent al Securității. Fragmentul în care Boia era expus de Durandin a fost cenzurat de ziarul „Adevărul“. După ce a fost inițial publicat, extrasul de mai jos a fost eliminat de la sursă, dar recuperat de la „Gazeta de Cluj“.

Catherine Durandin, mai 1980: „Am ajuns la Bucureşti cu Air France la începutul după-amiezii. O ploaie cenuşie cade peste pista cenuşie a acestui aeroport militarizat. (…) Imediat ce am intrat în sala aproape pustie a aeroportului, aud la megafon că sunt rugată să mă prezint în faţa biroului de informaţii. Îngrijorată, înaintez, un bărbat înalt şi solid, aproape gras, în jur de patruzeci de ani poate, mă salută, îmi întinde mâna şi se prezintă: Lucian Boia, universitar, istoric, desemnat să mă «ajute» în cercetările mele. Trebuie să mă însoţească la hotel, să se informeze în legătură cu programul meu, pe scurt, să mă «ajute». L-am evocat pe acest ghid la începutul povestirii mele, fără să-l fi numit. Acum m-am răzgândit. (…)

A fost o lună în care am fost însoţită fără pauză. Lucian Boia venea să mă ia de la hotel la ora 8, mă însoţea la ­Biblioteca Academiei, se ­aşeza lângă mine, verifica fişele prin care solicitam ­lucrările. Luam prânzul împreună, plecam din nou împreună la bibliotecă, la sfârşitul ­după-amiezii mă însoţea din nou la hotel. A fost inutil să-i explic ghidului meu că biblioteca îmi era cunoscută, ştiam organizarea fişierelor, ca şi drumul până la hotel, şi că venisem să-mi verific sursele şi să-mi pun la punct bibliografia tezei: nu m-a slăbit deloc, îndeplinindu-şi conştiincios sarcina. (...)

Ordinele la care se supunea Boia la vremea respectivă trebuie să fi fost foarte stricte: la sfârşitul acelei faimoase seri, ghidul meu m-a lăsat până la urmă să mă întorc singură la hotel cu autobuzul. Scufundată în gânduri, am uitat cu totul să cobor la staţia din apropierea Gării de Nord, unde trebuia, şi am ajuns la cap de linie – o zonă industrială, de unde am fost obligată să refac traseul în sens invers… A doua zi dimineaţa, i-am povestit această mică aventură şi Boia s-a panicat! Ce-am căutat eu la staţia de la cap de linie a acelui autobuz? Nimic, absolut nimic, a fost o greşeală datorată neatenţiei.

Au fost zile lungi şi, în mod paradoxal, solitare în această companie permanentă care-mi interzicea, de fapt, să intru în contact cu prietenii mei. Mă feream să-i pun în pericol. Pe Şerban Rădulescu-Zoner, cu care m-am întâlnit la sala de lectură de la Biblioteca Academiei, Boia l-a repezit atunci când mi-a propus să mergem să fumăm împreună o ţigară în grădină. Nu am uitat formula: «Nu sunteţi autorizat să vorbiţi cu doamna Durandin», i-a spus lui Şerban. (...)

Prezenţa ghidului meu mă umilea. Îl simţeam, la rândul lui, plictisit şi încordat. Am încercat să fac pe inocenta, mulţumindu-i la nesfârşit pentru devotamentul lui, până când, agasat, mi-a spus că-şi făcea datoria!“ („România mea comunistă“, traducere Doina Jelea, Editura Vremea, 2018)  

 

Comentarii

loading...