15.7 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăInvestigații România LiberăVotul privind SIF-urile a fost o eroare legislativa

Votul privind SIF-urile a fost o eroare legislativa

Forma in care a fost aprobata ordonanta de guvern unde se stabileste pragul de detinere a actiunilor emise de catre societatile de investitii financiare (SIF) trebuie trecuta la “erori legislative”, a declarat, miercuri, presedintele Comisiei senatoriale de buget-finante, Varujan Vosganian.

“Cei care au dezbatut ordonanta poate ca nu stiau prea bine ce voteaza si care sunt regulile pe piata de capital”, a afirmat Vosganian. El crede ca legile cu impact in anumite piete trebuie sa fie elaborate printr-un dialog continuu cu jucatorii din acel segment.
Deputatii au aprobat, marti, o ordonanta de guvern privind reglementarea unor masuri financiare, care stabileste ca pragul de detinere a actiunilor emise de catre societatile de investitii financiare (SIF) va fi majorat de la 0,1% la 1%, insa cu un amendament propus de comisia de specialitate a Camerei. Spre deosebire de forma initiala a actului normativ, prin preluarea amendamentului, pragul de 1% se aplica nu numai indivizilor, ci si persoanelor care actioneaza concertat. Modificarea este esentiala, intrucat noua prevedere nu mai permite mai multor entitati sa achizitioneze cate un procent din titlurile unui SIF, pentru ca apoi sa poata prelua impreuna controlul pachetului majoritar.
In varianta initiala, 50 de entitati, persoane fizice sau juridice, puteau cumpara cate 1% din titlurile SIF si aveau posibilitatea sa-si uneasca voturile pentru a controla societatea. Titlurile SIF au fost suspendate de la tranzactionare abia spre sfarsitul sedintei de marti, cand deja o serie de investitori aflasera de votul din Camera. Actiunile SIF au cazut imediat, cu 7-11%, iar pe medie pierderea a fost de 9%, echivalentul a 200 de milioane euro.
Vosganian sustine ca modificarea aprobata de deputati a adus investitorilor din SIF o scadere a portofoliului cu 150 de milioane euro.
Titlurile SIF au fost reluate la tranzactionare in sedinta de miercuri, iar pana la finalul zilei au recuperat o mica parte din pierderea de marti, cresterea medie fiind de 1,2%.

Cele mai citite

Sub-ocuparea, noul șomaj

În 2023, aproape 100.000 de români erau „sub-ocupați". Intră în această categorie persoane disponibile să lucreze mai multe ore decât o cere locul de muncă...

Mesajul premierului Marcel Ciolacu către jurnaliști, de Ziua Mondială a Libertății Presei

Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, vineri, cu prilejul Zilei Mondiale a Libertăţii Presei, că activitatea de jurnalist, cu toate valenţele sale, are în sine...

Cotnari a lansat Crama Transparentă

Cotnari, una dintre cele mai emblematice crame din România, cu o istorie îndelungată în producția de vinuri din soiuri pure, românești, lansează campania „Crama...
Ultima oră
Pe aceeași temă