7.4 C
București
vineri, 8 noiembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăVeriga lipsă din ultimul dosar al lui Sorin Blejnar

Veriga lipsă din ultimul dosar al lui Sorin Blejnar

Procurorii anticorupție spun că Blejnar ar fi luat bani ca să-l protejeze pe Radu Nemeș care făcea evaziune cu produse petroliere. Familia lui Nemeș era în strânsă legătură cu o avocată din Bacău, Mirela Olariu, care la rândul ei era prietenă cu Dorina Coldea, soția fostului adjunct al SRI, Florian Coldea.  DNA spune că Nemeș avea legături și cu Elan Schwartzenberg. Acesta din urmă, în perioada când a patronat Realitatea Tv, a angajat-o acolo pe Irina Chirică, o persoană foarte apropiată de fostul șef al SRI București, Vasile Cămărăscu.

DNA spune în ultimul dosar deschis lui Sorin Blejnar că acesta lua bani pentru a proteja rețeaua de evaziune fiscală cu produse petroliere condusă de afaceristul băcăuan Radu Nemeș și soția acestuia, Diana Nemeș. În primul dosar deschis în 2012 lui Blejnar pe același subiect al protecției acordată lui Nemeș, procurorii anticorupție susțineau atunci că deasupra fostului președinte ANAF, pe palierul de protecției, se afla omul de afaceri Elan Schwartzenberg (foto), dispărut la timp în Israel înainte de a fi chemat la DNA.

DNA arată în dosarul deschis în 2012 că Elan Schwartzenberg avea ca sarcină, prin relațiile sale de la nivel guvernamental, să asigure menținerea în funcție a lui Sorin Blejnar la ANAF, Sorin Florea la Garda Financiară sau Viorel Comăniță la Vămi. ”România liberă” a dezvăluit în exclusivitate săptămâna trecută că Blejnar, Florea și Comăniță fac obiectul unui nou dosar în care sunt acuzați că au luat șpagă ca să-l apere pe Nemeș.  Diferența față de dosarul deschis în 2012 este că acum procurorii anticorupție par să fi găsit banii, asta pentru că în primul dosar Blejnar și Comăniță au fost condamnați în primă instanță doar pentru complicitate la evaziune fiscală și sprijinirea unui grup infracțional organizat.

Pe parcursul anchetei din 2012, procurorii au monitorizat atât convorbirile telefonice purtate de membrii reţelei, cât şi întâlnirile avute de aceştia în diferite locaţii. Astfel, în cadrul monitorizării operative, procurorii au descoperit faptul că Radu Nemeş s-a întâlnit, la un moment dat, chiar cu Elan Schwartzenberg, fostul patron de la Realitatea TV şi bun prieten cu Marta şi Blejnar.

În acea perioadă, Schwartzenberg a şi fost audiat la Parchetul General de procurorul Carmen Damian  în dosarul dispariţiei subite a lui Codruţ Marta. Acum Damian este procuror DNA și este anchetator chiar în ultimul dosar deschis foștilor șefi ai Fiscului.

Prin rechizitoriul din 1 iulie 2014 procurorii Gheorghe Popovici și Dan Badea, rechizitoriu prin care trimiteau în instanță dosarul lui Nemeș, disjungeau totodată cercetările pentru mai multe nume interesante, cum ar fi: Elan Schwartzenberg, soții Codruț și Andreea Marta, Mirela Olariu (avocat) și Amedeo Mircea Amariției, toți pentru fapte de complicitate la evaziune fiscală și sprijinire a unui grup infracțional organizat.

 

Avocatul Mirela Olariu. Sursa foto: Ziarul de Gardă – Bacău.

 

Prieteniile din SRI și dosarul Realitatea TV

 

Mirela Olariu este o avocată din Bacău prietenă cu Diana Nemeș și care, potrivit unor surse judiciare, se ocupa cu înființatul de firme pentru soții Nemeș.  Olariu avea conexiuni foarte bune și la nivelul SRI, fiind prietenă foarte bună la acel moment cu Dorina Coldea, soția fostului adjunct al SRI, Florian Coldea.

În altă ordine de idei, în paralel cu dosarul Nemeș-Blejnar, procurorul Carmen Damian – mutat între timp la DNA, deschidea în octombrie 2013 cazul cunoscut public ca dosarul Realitatea TV în care sunt puși sub urmărire penală peste 10 persoane pentru modul cum a intrat televiziunea în insolvență și lupta care s-a dat între gruparea Schwartzenberg și gruparea Cozmin Gușă – Maricel Păcuraru pentru controlul postului de televiziune.

Cronologic, primul care a preluat televiziunea de la Sorin Ovidiu Vântu este omul de afaceri Elan Schwartzenberg.

Potrivit acuzațiilor aduse de DNA în dosarul Realitatea TV , ”demersurile infracționale au fost derulate de un învinuit care, deși avea doar calitatea de persoană interpusă, s-a erijat în patron și a solicitat intrarea în insolvență. Apoi, folosindu-se de persoane juridice ori fizice interpuse, s-a erijat în creditor al SC „Realitatea Media” SA și, sub pretextul finanțării acesteia, prin mărirea succesivă a creanței (prin înscrieri de contracte de cesiune ori facturi fictive în contabilitate) a urmărit să se înscrie în tabelul definitiv al creanțelor cu 52% din totalul creanțelor și a urmărit înstrăinarea mărcilor Realitatea Media”

De asemenea, spun procurorii, ”potrivit probelor administrate, suma inițială de 5.000.000 euro folosită pentru creditarea SC „Realitatea Media” SA provenea din evaziune fiscală sau din contracte fictive de împrumut”. Surse judiciare spun că interpusul despre care vorbește DNA este Elan Schwartzenberg iar banii din evaziune sunt banii din evaziunea fiscală cu produse petrolieră a rețelei condusă de Radu Nemeș.

Imediat după preluarea controlului Realității TV, în 2011 Schwartzenberg o punea președinte al Consiliului de Administrație al televiziunii pe Irina Chirică, logodnica fostului șef al SRI București, Vasile Cămărăscu.

De altfel, Cozmin Gușă declara în 2013 după ce a fost audiat la DNA în legătură cu modul în care s-a făcut preluarea acţiunilor Realitatea Media că procurorii l-au întrebat despre Schwartzenberg, Codruț Marta, Vîntu și Sebastian Ghiță.

La ieşirea din sediul DNA, Guşă a spus că acest caz este desprins din cel în care este cercetată dispariţia lui Codruţ Marta, astfel că, implicit, a fost întrebat de anchetatori care a fost rolul acestuia în Realitatea Media.

Guşă a precizat că le-a spus anchetatorilor că, la un moment dat, Codruţ Marta a deţinut o funcţie de administrator al unei componente a grupului, respectiv agenţia de presă Newsin, făcând declaraţii despre vizitele lui Marta la această publicaţie.

Întrebat ce a declarat despre contribuţia lui Elan Schwartzenberg, Guşă declara în 2013 că nu a mai vorbit cu acesta dinainte de plecarea sa din ţară.

 

Tabăra Gușă – Păcuraru

 

Printre cei puși sub urmărire penală în dosarul Realitatea TV se află și actualul patron din acte, omul de afaceri Maricel Păcuraru, prieten cu Cozmin Gușă, celălalt personaj care controlează în prezent televiziunea.

” În cauza penală mediatizată prin comunicatul de presă menționat mai sus, procurorii efectuează acte de urmărire penală față de următoarele persoane: Amariței Mirel Mircea, Păcuraru Maricel, Barbu Sorin Ionuț. Din probele administrate până în prezent, s-a stabilit că cei trei învinuiți, în cadrul procedurii insolvenței SC Realitatea Media, au derulat acțiuni infracționale, inclusiv prin antedatarea contractelor de cesiune, cu scopul de a prejudicia societatea respectivă”, anunța DNA în octombrie 2013.

 

 

Cele mai citite

Pau Cubarsi, desfigurat în meciul Steaua Roșie Belgrad – Barcelona! A avut nevoie de 10 puncte de sutură

Pau Cubarsi, tânărul fundaș al Barcelonei, a suferit o accidentare gravă în timpul partidei contra Stelei Roșii Belgrad, după ce a fost lovit violent...

Lukașenko grațiază 31 de persoane condamnate pentru „extremism”

Președintele Belarusului Alexander Lukashenko a grațiat încă 31 de persoane condamnate pentru infracțiuni legate de „extremism”, a anunțat agenția de presă de stat Belta,...

Tragedie în Gara Medgidia! Un copil s-a electrocutat și are arsuri pe 70% din suprafaţa corpului

Un incident grav a avut loc joi, în Gara Medgidia, județul Constanța, când un copil de 10 ani a fost electrocutat după ce s-a...
Ultima oră
Pe aceeași temă