21.4 C
București
luni, 3 iunie 2024
AcasăInvestigații România LiberăVarza de Milişăuţi, vândută pe preţuri de nimic

Varza de Milişăuţi, vândută pe preţuri de nimic

Renumită în toată ţara, varza “made în Milişăuţi” a ajuns să se vândă pe preţuri de mizerie n dacă până acum doi ani murătura era vândută doar în ţară, în prezent cultivatorii din localitatea suceveană Milişăuţi trimit butoiaşe cu varză murată şi castraveţi în Italia şi Spania, chiar dacă anul acesta producţia de varză la unii localnici este de până la 50 t pe hectar, mulţi nu reuşesc să scoată cheltuielile din cultivarea acesteia dat fiind faptul că preţul de comercializare este foarte mic.

Localnicii din oraşul Milişăuţi susţin că în acest an comercializează varza pe preţuri de mizerie. La piaţa din aceeaşi localitate, kilogramul de varză se vinde cu preţuri cuprinse între 15-20 de bani. Puţini sunt cei care îndrăznesc să ceară pe kilogram 30 sau 40 de bani. Chiar dacă anul acesta producţia de varză la unii localnici este de până la 50 t pe hectar, mulţi nu reuşesc să-şi scoată cheltuielile din cultivarea acesteia, dat fiind faptul că preţul de comercializare este foarte mic. Chiar dacă au devenit orăşeni, singura ocupaţie de bază a rămas cultivarea verzei care este una din principalele surse de venit.

Anual la Milişăuţi se produc peste 400-500 de tone de varză. În sat se spune că toată povestea cu vânzarea de murături ar fi pornit de la o localnică care se ocupă cu plantatul verzei, Eudochia Danileţ, care încă din anul 1933 a dus prin satele învecinate Iaslovăţ, Arbore, Bădeuţi primele butoaie cu castraveţi muraţi. Pe atunci le ducea cu căruţa, şi deoarece era o mare criză castraveţii cel mai adesea erau schimbaţi cu alte produse agricole. Un an mai târziu, ea îşi vindea deja murăturile pe piaţa din Galaţi. Se mai spune că Eudochia Danileţ, după 23 august 1944, cu cei şase milioane lei rezultaţi din vânzarea a o sută zece butoaie cu castraveţi către armata sovietică, a putut cumpăra o parcelă de 58 de ari de teren arabil. Asta după ce cu un an înainte, militarii sovietici s-au “autoservit” cu douăzeci de butoaie cu castraveţi muraţi. Văzând că se pot scoate bani frumoşi, an de an, tot mai mulţi agricultori din Milişăuţi au urmat exemplul Eudochiei. Femeia a trecut în lumea celor drepţi în anul 2000, la vârsta de 85 de ani. În cele peste opt decenii care au trecut de atunci, gospodarii din Milişăuţi au transformat această banală îndeletnicire de toamnă într-o afacere.

„Vindem pe preţuri de nimic”

Familia Lucreţia şi Dumitru Păsăilă, de 47 şi respectiv 52 de ani, cultivă anual aproximativ 3-4 hectare de varză. „Muncim de când ne ştim în cultivarea verzei. E o tradiţie în familie. Toată vara am lucrat la câmp ca să obţinem producţii frumoase. Lucrăm mecanizat de câţiva ani, am investit mereu în utilaje agricole, ca să ne fie mai uşor la munca câmpului. O parcelă cu varză a fost distrusă în totalitate când a bătut gheaţa, în vară. Anul acesta a fost un an în pierdere. Preţul de comercializare este mult mai mic chiar şi faţă de anul trecut. Cu 15-20 de bani să vinzi un kilogram de varză, este strigător la cer. Şi la piaţa En-Gross din Suceava preţul era foarte mic, de 30 de bani”, a spus cu durere în suflet Lucreţia Păsăilă.

Cele mai citite

Câte statui ale Ungariei a ridicat, din bani publici, Ilie Bolojan la Oradea

Baronul liberal de Oradea, Ilie Bolojan, în prezent președinte al Consiliului Județean Bihor, a ajuns mare vedetă națională când a demontat statuia lui...

Cu 42% mai multe probe de laborator la legumele şi fructele din producţia autohtonă

Autoritatea Naţională Fitosanitară (ANF) va efectua în acest cu 42% mai multe probe de laborator la legumele şi fructele din producţia autohtonă, comparativ cu...

Românul care a câștigat 600.000 de euro la pariuri, după finala Champions League

Real Madrid a câștigat pentru a 15-a oară trofeul Ligii Campionilor la fotbal, iar un român se numără printre cei care au beneficiat de...
Ultima oră
Pe aceeași temă