20.5 C
București
luni, 27 mai 2024
AcasăInvestigații România LiberăTănăsescu: Discuţiile dintre FMI şi Guvern nu iau în calcul noi tăieri...

Tănăsescu: Discuţiile dintre FMI şi Guvern nu iau în calcul noi tăieri de salarii pentru 2010 şi 2011

Discuţiile dintre Guvern şi FMI nu vor conduce la măsuri suplimentare pentru 2010 şi 2011, astfel că nu se are în vedere o nouă tăiere de salarii, rezultatul fiind aplicarea celor existente pentru încadrarea în ţintele de deficit bugetar, potrivit reprezentantului României la FMI, Mihai Tănăsescu, citat de Mediafax.

“Discuţiile care au avut loc între autorităţile române şi reprezentanţii FMI nu au condus la noi măsuri care să fie implementate în 2010 şi 2011, astfel încât să fie avute în vedere noi tăieri de salarii, şi aşa mai departe”, a spus Tănăsescu.

Salariile bugetarilor au fost reduse de la 1 iulie cu 25%, ca parte a unui program mai amplu privind reducerea cheltuielilor bugetare şi creşterea veniturilor colectate, printre măsuri fiind şi majorarea TVA de la 19% la 24%.

Tănăsescu a arătat că rezultatul discuţiilor de până acum cu reprezentanţii FMI a fost consolidarea măsurilor care au fost deja stabilite, astfel încât implementarea lor să conducă la un deficit bugetar în limita de 6,8% din PIB pentru acest an şi de 4,4% din PIB pentru anul viitor.

“În momentul de faţă trebuie să ne încadrăm într-o limită de cheltuieli cu personalul, pe care am stabilit-o în acordul cu FMI. Este în principial ceea ce trebuie să facem pentru consolidarea fiscală”, a adăugat Tănăsescu.

România s-a angajat în acordul cu FMI să limiteze personalul din sectorul public la 1,29 milioane de salariaţi, ceea ce reprezintă disponibilizarea a 70.000 de salariaţi până la începutul anului viitor.

Tănăsescu a mai spus că pe termen mediu şi lung, respectiv până la la finalizarea acordului în vara anului 2011, autorităţile vor rezolva şi problema datoriilor statului către mediul privat.

O misiune comună a FMI şi a Comisiei Europene se află în perioada 26 iulie – 4 august la Bucureşti pentru o nouă revizuire a acordului cu România, care va evalua modul în care România a îndeplinit criteriile de performană stabilite pentru finele lunii iunie şi în cadrul căreia se discută şi despre un nou set de prognoze macroeconomice.

România va avea o creştere economică “bună” anul viitor

Tănăsescu a mai spus că România va înregistra o creştere economică “bună” anul viitor, după doi ani de recesiune, avansul PIB urmând să fie susţinut de exporturi şi consum.

“Evoluţiile economiei pot să confirme că pentru acest an va fi un desen al economiei undeva în jurul cifrelor anunţate de ministrul Finanţelor, Sebastian Vlădescu (scădere economică de 1,7-1,9% – n.r.). Anul viitor putem avea o creştere economică pozitivă. Acest lucru este foarte clar. Urmează să finalizăm dimensiunea ei”, a afirmat Tănăsescu.

Estimările oficiale, atât pentru evoluţia economiei din acest an, cât şi pentru anul viitor urmează să fie făcute publice de către Fondul Monetar Internaţional la finalul misiunii de evaluare a acordului încheiat cu autorităţile române în primăvara anului trecut.

 

Cele mai citite

Depozitele la bănci ale firmelor şi populaţiei au crescut, în aprilie, cu 0,9%

Depozitele rezidenţilor clienţi neguvernamentali au crescut în luna aprilie 2024 cu 0,9% faţă de luna anterioară, până la nivelul de 589,925 miliarde de lei,...

AmCham promovează România ca destinație pentru investiții americane în cadrul Forumului Economic SUA- România, organizat în premieră în SUA

Camera de Comerț Americană în România (AmCham România) anunță organizarea celei de-a 3-a ediții a Forumului Economic SUA – Romania, în premieră la Washington,...

Turcia, accesibilă numai cu buletinul, va fi destinația vedetă a verii

Paralela45 se așteaptă la o creștere de 8% a numărului turiștilor săi pe zboruri charter și de 12% pe circuite, în acest an, odată...
Ultima oră
Pe aceeași temă