16.1 C
București
joi, 23 mai 2024
AcasăInvestigații România LiberăStrauss-Kahn: Europa riscă o revenire economică dificilă, care să nu genereze locuri...

Strauss-Kahn: Europa riscă o revenire economică dificilă, care să nu genereze locuri de muncă

Europa riscă să treacă printr-o revenire economică dificilă, care să nu genereze un număr semnificativ de locuri de muncă, situaţie întâlnită de altfel şi în plan global, a declarat pentru Bloomberg Television directorul general al Fondului Monetar Internaţional, Dominique Strauss-Kahn, potrivit Mediafax.

“Relansarea nu este de ajuns, trebuie să existe şi o revenire în zona locurilor de muncă. Cea mai prostă idee ar fi să credem că, pentru că am scăpat, după ce am ajuns la marginea prăpastiei, de marea criză care ar fi putut avea loc acum un an – un an şi jumătate, acum suntem în siguranţă. Nu suntem încă în siguranţă”, avertizează şeful FMI.

Economistul şef al Fondului, Olivier Blanchard, a avertizat săptămâna trecută că şomajul ridicat din Statele Unite, Europa şi alte regiuni ale lumii afectate de acest fenomen va persista în următoarele luni.

Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică a arătat că guvernele ar putea fi nevoite să extindă sau să majoreze programele de susţinere a economiei, din moment ce creşterea se dovedeşte a fi mai slabă decât s-a estimat.

Revenirea economică “vine, dar nu aşa de repede sau aşa de puternic precum ne aşteptam, dar este încă o revenire, chiar dacă este afectată de unele incertitudini. Trebuie să ne dăm seama nu numai cum să sprijinim creşterea economică, dar şi cum să o susţinem într-un mod care să conducă la crearea milioanelor de locuri de muncă de care avem nevoie”, a mai declarat Strauss-Kahn.

FMI va prezenta în octombrie următoarea prognoză privind creşterea economică globală. Creşterea este puternică în majoritatea ţărilor din Asia, dar şi în unele state din America Latină, în timp ce Africa îşi revine mai repede decât se estima, a mai arătat şeful FMI.

Pe de altă parte, situaţia este incertă în Statele Unite, iar Europa riscă cel mai mult să treacă printr-o revenire economică “leneşă”. Astfel, din cauza unei legături slabe între economia europeană şi piaţa forţei de muncă, o creştere economică de circa 2% ar putea fi insuficientă pentru a genera locuri de muncă.

Cele mai citite

Atalanta Bergamo a învins-o pe Bayer Leverkusen cu scorul de 3-0 (2-0) în finala Europa League

Atalanta Bergamo a cucerit trofeul Europa League la fotbal, după ce a învins-o pe Bayer Leverkusen cu scorul de 3-0 (2-0), miercuri seara, pe...

Panică la sediul Comitetului Național Republican din Washington: un pachet suspect care conținea două fiole de sânge a fost livrat în clădire

Sediul Comitetului Național Republican din Washington a fost evacuat pentru scurt timp miercuri după ce un pachet suspect care conținea două fiole de sânge...

Atalanta Bergamo a învins-o pe Bayer Leverkusen cu scorul de 3-0 (2-0) în finala Europa League

Atalanta Bergamo a cucerit trofeul Europa League la fotbal, după ce a învins-o pe Bayer Leverkusen cu scorul de 3-0 (2-0), miercuri seara, pe...
Ultima oră
Pe aceeași temă