11.3 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăInvestigații România LiberăStrandurile si piscinele Bucurestiului

Strandurile si piscinele Bucurestiului

A inceput perioada caniculara a anului. Zilele lunilor de vara devin tot mai greu suportabile, cu precadere in marile orase, cunoscute pentru traficul infernal si poluarea tot mai ridicata. Locuitorii acestora cauta in permanenta solutii, refugii de week-end, care sa contracareze razele dogoritoare ale soarelui si ritmul infernal al citadelei.

Iunie aduce cu sine deschiderea strandurilor in intreaga tara, motiv de bucurie, atat pentru cei care nu vor putea ajunge anul acesta pe litoral, cat si pentru cei dornici sa incerce o noua modalitate sezoniera de relaxare.

Bazinele in aer liber forfotesc de lume

Un tip de distractie accesibil pecuniar, oferind loc de plaja si obtinerea unui mult ravnit strat de bronz, mersul la strand devine odata cu aparitia verii un obicei de week-end pentru multi amatori de scaldat, in mare parte tineri si copii. Din pacate, numarul locatiilor a scazut in ultimul timp, functionand de la an la an tot mai putine structuri de acest fel. Cele ramase au efectuat constant lucrari de amenajare pentru a se putea raporta la cerintele publicului, incercand sa ofere conditiile necesare unei bune functionari. Intalnite cu ceva timp in urma in fiecare cartier, strandurile deschise in Bucurestiul secolului XXI mai pot fi numarate pe degetele de la o mana. Balta Alba, Berceni, Militari, Giulesti sau Pantelimon sunt doar cateva cartiere ale Bucurestiului, care mai beneficiaza inca de existenta unor astfel de zone de recreere.

In cartierul Crangasi functioneaza celebrul strand Ciurel, avand un program de functionare non-stop, oferind celor dornici posibilitati de distractie pana tarziu in noapte. si alte bazine in aer liber au adoptat aceasta metoda: strandul Cara, din cartierul Titan, avand afisate o intrare de zi si una de seara, cu acces permis pana dimineata la ora cinci. Intervalul orar 8:00 – 20:00, este in rest, unul comun majoritatii strandurilor. Tichetele de acces costa intre sase si zece lei de persoana, copiii peste patru ani platind in general biletul intreg. De asemenea, nu este permisa intrarea cu biciclete sau animale de companie.

Solutii cu facilitati avansate, la costuri mai ridicate

O varianta mai scumpa, dar oferind conditii mai bune, o reprezinta piscinele acoperite din cluburile si hotelurile bucurestene. Parte a unor centre spa, acestea elibereaza abonamente, fiind disponibile si prin achitarea unor bilete de o zi. Clubul Miramar din sectorul doi ofera pe langa bazin si servicii de intretinere sau recuperare, sala de fitness, restaurant si bar. World Class, o companie avand reprezentante deschise in opt tari europene, printre care si Romania pune la dispozitia clientilor sai, in cele trei centre deschise in Bucuresti, pe langa salile de aerobic si forta, o imensa piscina acoperita, cu servicii de sauna si masaj. Intrarea zilnica poate fi achitata la pretul de 35 de euro, costul unui abonament anual putand depasi 1.500 de euro, in cazul includerii, la alegere, a unor programe derulate cu antrenor personal. Copiii intre 12 si 16 ani beneficiaza de abonamente reduse cu 60%.

La sase kilometri de Capitala, in comuna Otopeni, se desfasoara intr-un spatiu de 10.000mp Water Park, cel mai mare parc acvatic din Romania beneficiind de prezenta a peste un sfert de milion de vizitatori anual. Cele 4.000 de sezlonguri, 9 piscine si 25 de tobogane sunt oferite gratuit, cautand sa satisfaca gusturile tuturor celor care trec pragul parcului, indiferent de varsta. Acestora li se adauga terasele restaurantelor si barurilor din incinta, comercializand printre altele, sandvisuri, sucuri sau cafele. Parcul dispune, pentru cei ce aleg ca modalitate de deplasare autoturismul propriu, de o parcare cu 2.500 de locuri. In afara zilelor de luni, Water Park este deschis de marti pana duminica, in intervalul orar 09:00 – 20:00. Costul unui bilet este de 30 de lei in timpul saptamanii si de 45 de lei in week-end, copiii sub 16 ani beneficiind, in cazul prezentarii carnetului de elev, de bilete la pretul de 15 lei, respectiv 20 de lei, in zilele de sambata si duminica.

Oricare ar fi alegerea finala a beneficiarului in privinta serviciilor achizitionate, locatiile cu spatii pentru scaldat, indiferent de marimea sau amplasarea lor, sunt in aceasta perioada la mare cautare. Doritorii isi manifesta interesul incepand cu cel mai ingust petic de iarba aflat in bataia soarelui si pana la cel mai confortabil sezlong amplasat in apropierea sistemelor jacuzzi din cluburile private.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă