12 C
București
miercuri, 1 mai 2024
AcasăInvestigații România LiberăSemmeringul bănățean, salvat cu bani europeni?

Semmeringul bănățean, salvat cu bani europeni?

 

Cea mai spectaculoasă cale ferată din România, cea dintre orașele bănățene Oravița și Anina, ar putea fi salvată de la închidere. Calea ferată, supranumită și Semmeringul bănățean, ar putea fi prelungită, cu ajutorul unui proiect european, până în orașul sârbesc Vârșeț. Anunțul a fost făcut de fostul ministru al Turismului, Maria Grapini, scrie opiniatimisoarei.ro. Ea a declarat că, înainte de a pleca din Guvern, a făcut o solicitare oficială pentru trecerea acestei linii ferate de la Ministerul Transporturilor la cel al Turismului. Această solicitare a fost trimisă după ce oficialii Ministerului Transporturilor au anunțat că intenționează să închidă tronsoane de cale ferată care însumează 700 de kilometri, pe motiv că ele sunt nerentabile. Însă Maria Grapini crede că această linie ferată poate deveni un obiectiv turistic de excelență. ”Alte țări, care nu au asemenea linii ferate, le construiesc pentru a atrage turiști”, a spus fostul ministru al Turismului.

Un istoric bogat

Calea ferată Oravița-Anina are o lungime de 34 de kilometri. Ea a fost dată în folosință în 15 noiembrie 1863. Calea ferată are 14 tuneluri și 10 viaducte. Diferența de nivel dintre cele două orașe este de 340 de metri. Punctul de altitudine maximă este atins în tunelul Gârliște, cel mai lung de pe traseu, de 660 de metri. Toate tunelurile au fost săpate manual, deoarece în epocă încă nu fusese inventată dinamita.

Calea ferată a fost construită pentru a pune în valoare cărbunele de la Anina, descoperit în anul 1790. În anul 1847, austriecii au construit șoseaua Oravița-Steierdorf-Anina, iar în 1863 au terminat calea ferată, construită de compania StEG. Cărbunele extras din Anina era transportat cu vagoanele până la Oravița, apoi era încărcat în  vapoare și dus în întregul Imperiu Austriac. Traficul de călători a început în anul 1869. În anul 1891, calea ferată a fost preluată de compania maghiară MAV, iar din anul 1918 de către CFR. 

Linia ferată Oravița-Anina este una dintre cele mai frumoase din Europa

Cele mai citite

Prințul de Wales întrebat despre soție și copii: „Toţi sunt bine, mulţumesc. Da, suntem bine”

„ Vă supăraţi dacă vă întreb cum se simt soţia şi copiii dumneavoastră?" a fost întrebat prinţul de Wales de o femeie, potrivit actualitate.org. El...
00:01:33

Creștere alarmantă a persecuțiilor în Venezuela în contextul Alegerilor Prezidențiale, avertizează ONG-uri și Experți ONU

Un grup pentru drepturile omului și experți ai ONU au denunțat marți o "creștere alarmantă a disparițiilor forțate" în Venezuela înaintea votului prezidențial din...

ONU încearcă să împiedice “o tragedie fără margini” în oraşul Rafah

Responsabilul ONU pentru situaţii umanitare de urgenţă Martin Griffiths a avertizat marţi, într-o declaraţie, că o operaţiune la sol a armatei israeliene în oraşul...
Ultima oră
Pe aceeași temă