4.8 C
București
duminică, 1 decembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăRezistenţa împotriva uniunii fiscale europene se extinde şi în afara Marii Britanii

Rezistenţa împotriva uniunii fiscale europene se extinde şi în afara Marii Britanii

După ce David Cameron a refuzat să se ralieze poziţiei celorlalte state europene în privinţa transferului de suveranitate bugetară către Bruxelles, şi alte guverne încep să îşi exprime dubiile la adresa condiţiilor incluse în noul tratat.

Dacă iniţial premierul britanic părea să se fi manevrat într-o poziţie izolată în cadrul Uniunii Europene, la nici o săptămână după summitul de la Bruxelles noul tratat a devenit subiectul unor dezbateri aprinse şi în alte capitale europene.

Astfel, premierul ceh Petr Necas a declarat, conform cotidianului Financial
Times, că atât timp cât nu cunoaşte parametrii exacţi ai tratatului ţara sa nu se poate pronunţa în mod clar pentru o aderare la acesta: „Deocamdată, nu avem decât o bucată de hârtie, şi până şi numele viitorului tratat s-ar putea schimba. Cred că ar fi  greşeală politică dacă am spune acum că trebuie să semnăm această hârtie”. Principala critică a lui Necas, dar şi a altor lideri, la adresa tratatului este că deocamdată nu se ştie dacă numai ţările din zona euro vor fi obligate să îşi supună bugetul controlului Comisiei Europene, sau dacă şi celelalte state semnatare vor fi nevoite să facă acest lucru.

Dispute la Dublin, Helsinki şi Copenhaga

Şi în Irlanda tratatul a fost primit cu scepticism. Liderii opoziţiei au cerut premierului Enda Kenny să permită un referendum asupra semnării acestuia – un vot pe care guvernul l-ar pierde cu siguranţă, conform unei analize publicate în Financial Times. Gerry Adams, liderul partidului Sinn Fein, a declarat, conform portalului EUobserver, că „guvernul a semnat o limitare a deficitului bugetar draconică, de numai 0,5%, fără să fi avut o evaluare a consecinţelor sociale şi economice ale unei asemenea măsuri”.

Marţi, şi premierul finlandez, Jyrki Katainen, s-a distanţat de anumite părţi ale tratatului, declarând, conform EUobserver, că  guvernul său nu va putea fi de acord cu transferul suveranităţii bugetare către Comisia Europeană; de asemenea, Katainen se opune modului în care vor fi luate deciziile în cadrul fondurilor europene de ajutor financiar, EFSF şi ESM; în ambele, va fi nevoie de o majoritate simplă.

Şi alte guverne au ridicat diverse semne de întrebare în privinţa susţinerii tratatului. Conform Financial Times, Ungaria nu vrea să piardă controlul asupra politicii de impozitare pe profit a companiilor, iar Suedia este îngrijorată de posibila includere a unui impozit pe tranzacţiile financiare în tratat. În Danemarca, susţinerea premierului pentru tratat s-a lovit de refuzul unui partener din coaliţia de guvernământ, Partidul Popular Socialist, considerat „profund eurosceptic”. De asemenea, mai multe state din Uniunea Europeană şi-au pronunţat refuzul la participarea la fondul de 200 miliarde dolari care va fi administrat de Fondul Monetar Internaţional şi care va susţine statele din zona euro aflate în dificultăţi financiare.

Premierul polonez, acuzat de trădare

Poate cea mai aprigă ceartă a izbucnit la Varşovia; în timp ce premierul Donald Tusk s-a arătat de acord cu deciziile luate la Bruxelles, declarând că „eforturile noastre de a stabiliza zona euro şi de a susţine orice acţiune în acest sens nu sunt rezultatul unui internaţionalism naiv, ci sunt în interesul direct al Poloniei şi al polonezilor”.

Fostul premier Jaroslaw Kaczynski, liderul partidului Lege şi Justiţie, a organizat o demonstraţie împotriva lui Tusk, numind decizia acestuia de a susţine o mai profundă integrare fiscală a Uniunii Europene „o trădare”. „Acesta este un abuz şi o violare a constituţiei”, a declarat Kaczynski, conform cotidianului american Wall Street Journal, adăugând că guvernul nu are voie să renunţe la suveranitatea asupra banilor naţiunii, „bani care sunt ai noştri şi numai ai noştri, bani ai Poloniei”. Text Box:

Cele mai citite

Realitatea TV, sancționată de CNA cu amenzi totale de 150.000 de lei pentru dezinformare și afirmații homofobe

Sancțiunile vizează emisiunea Culisele Statului Paralel, realizată de Anca Alexandrescu, și se referă la edițiile din 25, 27 și 28 noiembrie 2024 Consiliul Național al...

Ilie Bolojan: Am votat pentru valorile noastre, pentru familie, pentru comunitate şi pentru ţară

Preşedintele interimar al PNL a declarat că a votat cu gândul la România modernă şi europeană Ilie Bolojan a votat la secţia de votare de...

Marcel Ciolacu: Românii au de ales astăzi între stabilitate și haos

Președintele demisionar al PSD a spus că a ales ca România să fie în continuare în spațiul Schengen, în UE și în NATO  Premierul Marcel...
Ultima oră
Pe aceeași temă