20 C
București
marți, 21 mai 2024
AcasăInvestigații România LiberăRezervele valutare ale BNR au scăzut, în noiembrie, cu aproape jumătate de...

Rezervele valutare ale BNR au scăzut, în noiembrie, cu aproape jumătate de miliard de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) au scăzut în noiembrie cu 454 de milioane euro, de la 32,2 miliarde euro la 31,7 miliarde euro, într-o perioadă în care dealerii băncilor au suspectat frecvent banca centrală că a intervenit pe piaţa valutară prin vânzări indirecte de euro, ca să susţină moneda naţională, relatează Mediafax

BNR a înregistrat în noiembrie ieşiri de la rezerva valutară de 1,55 miliarde euro, reprezentând, potrivit unui comunicat al băncii centrale, alimentarea contului Comisiei Europene, modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit, alimentarea conturilor Ministerului Finanţelor Publice, venituri din administrarea rezervelor internaţionale şi altele.

BNR nu publică detalii privind ieşirile sau intrările din rezervele valutare şi nici date despre eventualele intervenţii pe pieţele valutare, cu excepţia serviciului lunar al datoriei publice, anunţat în avans.

Potrivit BNR, plăţile scadente în luna noiembrie în contul datoriei publice denominate în valută, directe sau garantate de Ministerul Finanţelor Publice, au însumat 292 milioane euro.

În aceeaşi lună, au fost contabilizate intrări la rezerva valutară de 1,1 miliarde euro, provenite din alimentarea contului Comisiei Europene, modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit, alimentarea conturilor Ministerului Finanţelor Publice, venituri din administrarea rezervelor internaţionale şi altele.

Rezervele internaţionale ale României (valute plus aur) la finele lunii noiembrie au fost de 36,02 miliarde euro, faţă de 36,3 miliarde euro, la 31 octombrie 2011.

Plăţile scadente în luna decembrie 2011 în contul datoriei publice denominate în valută, directe sau garantate de Ministerul Finanţelor Publice, însumează 108,3 milioane euro.

Cele mai citite

Securicii au pus frișcă sintetică pe blatul electoral

Campania electorală pentru alegerile locale și europarlamentare e plină de ciudățenii. Pe lângă faptul că nu ni se spune nimic despre viziunea României privind...

Securicii au pus frișcă sintetică pe blatul electoral

Campania electorală pentru alegerile locale și europarlamentare e plină de ciudățenii. Pe lângă faptul că nu ni se spune nimic despre viziunea României privind...

Achiziția avioanelor F-35 ar crea locuri de muncă și ar accelera dezvoltarea tehnologică pe 50 de ani

Achiziția avioanelor militare F-35 ar crea locuri de muncă și ar accelera dezvoltarea tehnologică a României pentru următorii 50 de ani, afirmă un comunicat...
Ultima oră
Pe aceeași temă