14.7 C
București
luni, 14 octombrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăFostul procuror "Portocală", audiat la Parchetul General

Fostul procuror „Portocală”, audiat la Parchetul General

Mircea Negulescu a fost citat în calitate de martor și va fi audiat în cazul unei plângeri depuse în urmă cu mai mult timp pe numele său, adică nu este vorba despre deja celebrul denunț pe care l-a depus în urmă cu aproape două săptămâni, la Parchetul General, fostul deputat PSD Vlad Cosma.

Procurorii de la Parchetul General au început deja urmărirea penală cu privire la faptele denunțate și au încercat să-l audieze pe Vlad Cosma cu privire la acele acuzații, anume că procurori de la DNA Ploiești i-ar fi cerut să fabrice probe și să dea mărturii mincinoase, însă la momentul citării, cu doar câteva zeci de minute înainte, fostul deputat a anunțat că ar vrea să fie audiat la o dată ulterioră, invocând faptul că este obosit pentru că a participat cu o zi înainte la instanța supremă la ultimul termen de judecată în dosarul în care a fost condamnat în primă înstanță, alături de tatăl său, la 5 ani de închisoare cu executare pentru fapte de corupție.

Cele mai citite

Europa, în fața unei ierni complicate: Reuniunea energetică a UE aduce speranțe pentru Est

Ministrul Burduja declară că tranziția energetică nu trebuie să blocheze utilizarea altor resurse Reuniunea miniștrilor energiei din Uniunea Europeană, va avea loc pe 15 octombrie...

Radiografia unei absențe: performanță fără profesioniști în imagistică

Echipamentele moderne sunt comori fără cheie, lăsate în cutii nedesfăcute Într-o epocă în care tehnologia medicală a evoluat rapid, România se confruntă cu o dilemă...

Șoferii vor putea circula pe patru loturi din autostrada Buzău-Focșani până la sfârșitul anului, anunță Ministerul Transporturilor

Până la finalul anului, șoferii vor putea circula pe patru loturi din autostrada Buzău-Focșani, totalizând 82,44 kilometri, parte a Autostrăzii Moldovei A7, a anunțat...
Ultima oră
Pe aceeași temă