21.5 C
București
luni, 20 mai 2024
AcasăInvestigații România LiberăPrima Casă 3 - modificări faţă de anii precedenţi

Prima Casă 3 – modificări faţă de anii precedenţi

Programul guvernamental Prima casă a intrat în vigoare în vara lui 2009. Între timp, în fiecare an legislaţia a fost modificată, tot anual fiind aprobate şi fondurile disponibile la nivel naţional. În 2011 sunt alocate 200 milioane de euro.

Ce s-a schimbat în 2011, faţă de 2010:

Banca pune gaj pe fondurile solicitantului. Astfel, împrumutatul dă în scris băncii că poate lua bani din contul său de salariu, în cazul în care nu mai poate achita datoriile.

E nevoie ca o instanţă să permită băncii oprirea ratelor din contul respectiv. Banca are prioritate faţă de alţi creditori în situaţia în care s-ar începe executarea silită a persoanei în cauză.

Dacă soţii ajung la divorţ, legea îi permite unuia dintre ei preluarea în proprietate exclusivă a casei. Acest lucru se poate realiza prin cedarea de către unul din coplătitori a creditului şi a locuinţei în favoarea celuilalt.

Potrivit noului act normativ nu trebuie să existe cel puţin şapte beneficiari pentru construirea unui imobil, ci numai doi. Dar va trebui desemnat un reprezentat al asociaţiei, care se va ocupa de obţinerea autorizaţiei de construire, dar şi de relaţia cu finanţatorul.

Prima Casă 3 oferă posibilitatea modificării valutei creditului. Pentru a fi evitată trecerea la restanţă a creditelor, noile reglementări stabilesc ca împrumutatul poate solicita băncii modificarea valutei în care este luat creditul, precum şi reeşalonarea sau rescadenţarea împrumutului.

În 2011 locuinţele ANL pot fi cumpărate fără antecontract.

Cele mai citite

Un iranian cu mandat de arestare în Emiratele Arabe Unite este protejat de …DIICOT

La ora actuală, serviciile de informații de la noi sunt în alertă pentru că un cetățean iranian care a escrocat băncile din Emiratele...

Opt persoane au murit în accidentul de elicopter din Iran. Alături de președinte se aflau ministrul de externe și doi lideri regionali

Opt persoane se aflau în elicopterul care s-a prăbușit în Iran, toate cele opt persoane fiind declarate decedate. Principalul oficial care a murit este președintele...

Minciuna care scoate Generația Z în stradă

Tămbălăul generației Z de la Tbilisi, capitala statului Georgia din Caucaz, e un caz-școală despre cum acționează serviciile secrete străine într-o țară cu democrație...
Ultima oră
Pe aceeași temă