14.1 C
București
miercuri, 29 mai 2024
AcasăInvestigații România LiberăPonta: CFR Marfă intră într-o nouă procedură de privatizare

Ponta: CFR Marfă intră într-o nouă procedură de privatizare

Premierul Victor Ponta i-a cerut ministrului Transporturilor, Ramona Mănescu, să înceapă din această săptămână procedurile pentru o nouă privatizare a companiei CFR Marfă, proces care să fie încheiat până în vara anului viitor, fără ca Guvernul să mai fie “blocat” de către Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), informează Mediafax.

“Vreau să văr rog să aplicaţi legea, să continuaţi discuţiile cu cei de la FMI şi astăzi, după ce prezentaţi Guvernului informarea cu finalizarea procedurii iniţiale, să porniţi, practic de azi, de mâine, procedurile pentru o nouă privatizare, de data aceasta fără a ne mai bloca nici CSAT-ul, nici declaraţii, nici să mai fie speriate băncile sau funcţionarii. Cu selectarea consultantului, cu timp destul, până în vara anului viitor, şi cu un management performant la CFR Marfă, ca trendul actual pozitiv, după ce a fost jefuit CFR Marfă din 2009, 2010, 2011 până în 2012, acum, cu un management corect şi cinstit şi cu o procedură care se desfăşoară fără presiuni politice, sunt convins că finalul va fi unul normal. Nu vreau să privatizăm în orice condiţii şi în orice fel, cred în continuare că pentru CFR Marfă prezenţa unui investitor privat este o soluţie bună şi de azi, de mâine, puteţi începe noua procedură”, i-a spus Ponta ministrului Transporturilor, în şedinţa de guvern.

Privatizarea CFR Marfă nu s-a putut finaliza la termenul limită, luni, 14 octombrie, pentru că unele bănci creditoare ale CFR Marfă nu şi-au dat acordul pentru schimbarea acţionariatului, iar Consiliul Concurenţei nu a avut timpul necesar pentru a se pronunţa asupra tranzacţiei.

Anexa actului normativ pentru privatizarea CFR Marfă prevede că transferul dreptului de proprietate asupra pachetului de 51% din acţiuni se realizează la data îndeplinirii cumulative a cinci condiţii: emiterea unei decizii din partea autorităţilor de concurenţă; finalizarea de către vânzător a conversiei creanţelor deţinute de stat asupra companiei la data semnării contractului şi definitivarea structurii capitalului social al societăţii în urma operaţiunii; obţinerea de către vânzător de la finanţatorii interni şi externi ai societăţii a unui acord cu privire la modificarea structurii acţionariatului societăţii, ca efect al încheierii contractului; creditarea contului vânzătorului cu toate sumele datorate de cumpărător şi semnarea declaraţiei privind transferul dreptului de proprietate asupra pachetului de acţiuni în registrul acţionarilor şi de acţiuni al societăţii.

Consiliul Concurenţei nu a putut da avizul până luni, instituţia cerând date suplimentare privind tranzacţia.

În luna iunie, Grup Feroviar Român a fost declarat câştigător în procesul de privatizare a CFR Marfă, oferind un preţ de 202 milioane euro pentru 51% din acţiuni.

Guvernul s-a angajat faţă de FMI ca, în cazul în care tranzacţia nu este finalizată, să vândă pachetul majoritar de la CFR Marfă unui alt investitor strategic.

Strategia de privatizare a CFR Marfă a fost subiectul unor controverse între Guvern şi Preşedinţie, legată de rediscutarea documentului în CSAT.

Cele mai citite

Sărăcie declarată, dar, în Securitate, cu Gușă plină

Ilustrație: Marian Avramescu În super anul electoral în curs, postul de telejustiție Realitatea începe să aibă un considerabil Plus de Gușă. Realitatea pe Păcur(ă)aru a...

Rusia va taxa suplimentar veniturile mari și companiile pentru a susține războiul din Ucraina

Rusia plănuieşte creşteri de taxe pentru veniturile mari şi companii, a anunţat marţi Ministerul de Finanţe, în contextul în care Moscova caută încasări suplimentare...

SUA consideră că operaţiunea israeliană de la Rafah rămâne “limitată”

Statele Unite(SUA) consideră în continuare că operaţiunea israeliană de la Rafah rămâne "limitată", la două zile după un bombardament mortal asupra acestui oraş din...
Ultima oră
Pe aceeași temă