15.7 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăInvestigații România LiberăPierderi de 100 milioane euro din cauza pieţei negre a vinului

Pierderi de 100 milioane euro din cauza pieţei negre a vinului

“Prin nefiscalizarea pieţei, statul pierde anual circa 100 milioane euro la un cost mediu de 1 euro pe litru şi ar trebui luate o serie de măsuri pentru albirea pieţei”, a explicat pentru Newsin Ovidiu Gheorghe.

Potrivit reprezentantului Patronatului Naţional al Viei şi Vinului, consumul individual ar trebui fixat până la maximum 20 de hectolitri, iar pentru ceea ce depăşeşte acestă cifră, până la 1.000 de hectolitri de vin, ar trebui introdusă o fiscalizare lejeră.

Directorul general al PNVV a adăugat că una dintre problemele esenţiale ale sectorului o reprezintă slaba creditare a viticultorilor. “Avem încă o instituţie bancară, respectiv CEC Bank, care ar trebui folosită pentru a susţine sectorul. Lipsa finanţării este o problemă reală a sectorului”, a mai spus Gheorghe.

De asemenea, acesta a adăugat că întârzierea plăţilor către viticultori, uneori până la 6 luni, reprezintă o altă problemă majoră cu care se confruntă industria viticolă.

Totodată, Ovidiu Gheorghe a menţionat că agricultorii din domeniu întâmpină dificultăţi în accesarea fondurilor europene prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală .

“Autoritatea de management a programului, apreciind că noi avem bani suficienţi, a decis să lase vinul la nivelul listei cu punctaje pentru proiecte şi noi nu reuşim să acumulăm punctajele, deşi realizăm investiţii importante”, a mai explicat directorul general al PNVV.

Printre problemele sectorului, Ovidiu Gheorghe a enumerat fărâmiţarea excesivă a suprafeţelor cultivate cu viţă de vie, pierderile financiare rezultate din diferenţele de curs valutar, precum şi lipsa eficienţei şi transparenţei actului de control a producătorilor.

Cele mai citite

România, debut de vis la Campionatul European de Culturism şi Fitness! Sportivii noștri au cucerit 21 de medalii în prima zi

Lotul național al României a câștigat un număr record de 21 de medalii (11 de aur, 6 de argint și 4 de bronz) în...

Olympiakos Pireu și Fiorentina, cu un pas în finala Europa Conference League

Olympiakos Pireu și Fiorentina sunt favorite la calificarea în finala ediției din acest an a Europa Conference League, după ce s-au impus, joi seară,...

Incredibil! Alexandru Rafila a semnat, pe furiș, Strategia de Cooperare 2024-2030 a României cu OMS

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a semnat recent, pe ascuns, un document extrem de important, în numele României, fără să existe transparență publică, dar...
Ultima oră
Pe aceeași temă