11.3 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăInvestigații România LiberăOprescu: banii pentru angajaţii de la Finanţe şi ANAF au început să...

Oprescu: banii pentru angajaţii de la Finanţe şi ANAF au început să fie viraţi pe carduri

Angajaţii de la Finanţe au declanşat, marţi, un protest spontan după ce Camera Deputaţilor a adoptat Ordonanţa Guvernului, privind introducerea stimulentelor în salarii. Astfel, salariaţii nu vor mai primi un salariu de bază şi stimulente pe lângă, ci un cumul al acestora. Banii ar fi trebuit să ajungă încă de luni în conturile angajaţilor de la Finanţe. Abia marţi însă, comisia de la ministerul de resort a avizat unele dintre listele propuse de instituţiile din teritoriu. Oamenii nu sunt însă mulţumiţi nici de promisiunile ministrului, nici de cum îşi vor primi banii în viitor şi nici de valoarea stimulentelor aferente lunilor august şi spetembrie.

Marţi seară, Sebastian Oprescu, preşedintele Sindicatului Naţional al Funcţionarilor Publici, a declarat la Realitatea TV, că la Ministerul de Finanţe nu sunt probleme cu salariile angajaţilor, pentru că acestea au fost virate pe carduri. “În acest moment totul decurge normal, în sensul că o mare parte dintre angajaţii de la Ministerul de Finanţe, ANAF şi Direcţiile generale din teritoriu au început să primească avizele, iar cei de la salarizare au început să vireze banii pe carduri”, a spus Sebastian Oprescu. Zeci de angajaţi de la Finanţe au declanşat un protest spontan, nemulţumiţi că nu toţi angajaţii vor primi stimulentele restante pe august şi septembrie.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă