16.4 C
București
duminică, 12 mai 2024
AcasăInvestigații România LiberăObama cere liderilor din Zona euro să implementeze rapid planul anticriză adoptat...

Obama cere liderilor din Zona euro să implementeze rapid planul anticriză adoptat joi

Preşedintele american Barack Obama a salutat “primul pas important” făcut joi de Uniunea Europeană pentru contracararea crizei datoriilor suverane şi a cerut implementarea rapidă a planului, relatează NewsIn.

Joi, Obama l-a primit la Casa Albă pe premierul ceh Petr Necas, care participase anterior la discuţiile de la Bruxelles.

“Am fost foarte mulţumit să văd că liderii Europei recunosc faptul că este atât în interesul Europei, cât şi al lumii, ca situaţia să fie stabilizată”, a spus preşedintele american.

“Va avea, cu siguranţă, un impact asupra noastră în Statele Unite. Dacă Europa este slabă, dacă Europa nu creşte, fiind cel mai mare partener comercial al nostru, va avea un impact asupra afacerilor noastre şi asupra capacităţii noastre de a crea locuri de muncă în Statele Unite”, a adăugat el.

Obama consideră că măsurile decise joi “pun baza esenţială pentru o soluţie amplă la criza din Zona euro”. “Aşteptăm dezvoltarea completă şi implementarea rapidă a planului”, a afirmat el. “Vom susţine în continuare UE şi aliaţii noştri europeni în eforturile de a se adresa crizei, lucând împreună pentru a susţine refacerea economică globală şi pentru a da din nou de muncă poporului nostru”, a adăugat liderul de la Casa Albă.

Liderii din Zona euro au ajuns în noaptea de miercuri spre joi la un acord în trei puncte, descris drept vital pentru a rezolva criza deficitelor din regiune.

În cadrul acordului, băncile au convenit să şteargă 50% din datoria elenă, ceea ce elimină un obstacol major din calea eforturilor europene de rezolvare a problemelor.

Liderii UE au mai cerut băncilor din Zona euro să suplimenteze fondurile de care dispun cu 106 miliarde de euro.

În acelaşi timp, ei intenţionează să consolideze Facilitatea europeană de stabilitate financiară (FESA), care ar urma să dispună de 1.000 de miliarde de euro.

Cele mai citite

FCSB a primit medaliile și trofeul de campioană a României la fotbal. Gigi Becali preocupat de parcursul echipei în cupele europene

Finanţatorul echipei de fotbal FCSB, Gigi Becali, a afirmat, sâmbătă, după partida cu CFR Cluj, pierdută cu scorul de 0-1, la finalul căruia jucătorii...

Localnicii curăță apele la Roșia Montană

Localnici și susținători ai Roșiei Montane participă, în ziua de duminică, 12 mai, la prima din cele cinci campanii de ecologizare a malurilor apelor...

FCSB a primit medaliile și trofeul de campioană a României la fotbal. Gigi Becali preocupat de parcursul echipei în cupele europene

Finanţatorul echipei de fotbal FCSB, Gigi Becali, a afirmat, sâmbătă, după partida cu CFR Cluj, pierdută cu scorul de 0-1, la finalul căruia jucătorii...
Ultima oră
Pe aceeași temă