31 C
București
luni, 3 iunie 2024
AcasăInvestigații România LiberăNouă strategii de a face bani dacă zona euro se destramă

Nouă strategii de a face bani dacă zona euro se destramă

Consecinţele economice pe care le-ar avea destrămarea eurozonei pentru Europa şi pentru restul lumii ar fi dezastruoase, însă pentru speculatori, un astfel de scenariu de coşmar se dovedeşte o oportunitate, scrie cotidianul israelian Ha’aretz, citat de Agerpres, care propune 9 strategii de a face bani dacă zona euro se destramă.

1. Dolarul: Dacă euro încetează să existe, atunci companiile şi investitorii se vor reîntoarce la practica de a-şi ţine cash-ul în dolari. Acest lucru este valabil şi pentru băncile centrale. Este un pariu simplu şi uşor de făcut că poţi folosi aproape nelimitat efectul de pârghie, în virtutea profunzimii şi lichidităţii pieţei euro-dolar, cea mai mare piaţă financiară din lume.

2. Alte valute: Şi alte valute vor beneficia de pe urma colapsului monedei euro. Printre acestea, francul elveţian şi yenul japonez, considerate paradisuri sigure în timpul unei drame financiare. La rândul lor, lira britanică şi shekelul isralian pot beneficia dacă euro este eliminat.

3. Obligaţiunile guvernamentale germane: acestea sunt, în mod natural, un adăpost sigur petnru investitorii din euro-bloc. Germania este cea mai mare, mai bogată şi mai stabilă membră a UE. Germanii urăsc inflaţia şi aderă la disciplina bugetară, iar obligaţiunile emise de guvernul de la Berlin sunt considerate mai stabile decât cele ale Statelor Unite.

4. Obligaţiunile corporative: obligaţiunile corporative europene vor scădea, ceea ce va însemna că investiţiile europene vor scădea. Pariaţi în pricipal împotriva celor din ţările mici, care vor avea cel mai mult de suferit. Candidatele evidente la reducere sunt obligaţiunile emise de băncile europene, care vor avea probleme serioase dacă state cum ar fi Grecia vor fi în imposibilitate de plată.

5. Petrolul: Vă amintiţi ce s-a întâmplat cu preţurile la petrol în timpul crizei subprime? Ele au scăzut de la un preţ record de 147 de dolari/ baril la circa 30 dolari barilul, pe baza suspiciunilor că problemele vor afecta puternic cererea pentru aurul negru. Europa produce pe cont propriu foarte puţin petrol, iar preţurile la petrol au început deja să scadă săptămâna trecută.

6. Italia: Unele ţări urmează să beneficieze dacă moneda euro colapsează, doar pentru că ele au fost afectate de crearea sa încă de la început, aşa cum se întâmplă în cazul Italiei.

7. Vindeţi Belgia: Micul stat dintre Franţa şi Olanda şi-a făcut un renume în ultimii zece ani drept gazdă a instituţiilor Uniunii Europene. În lipsa sa, Belgia este doar patria ciocolatei bune şi a lui Tintin.

8. Vindeţi Bulgaria şi România: Băncile greceşti deţin 25% din băncile din România şi 45% din băncile din Bulgaria. O criză în Grecia va fi nefastă pentru economiile celor două ţări, care au deja probleme (dar şi pentru companiile imobiliare israeliene care au investit în respectivele ţări).

9. Turismul grecesc: Dacă Grecia va ieşi din eurozonă, dacă euro colapsează şi dacă ţara se prăbuşeşte, Grecia va rămâne o destinaţie extrem de frumoasă de vacanţă, dar va deveni totodată şi una ieftină.

 

Cele mai citite

DiscoverEU. CE distribuie peste 1.400 de permise de călătorie tinerilor români

Ultima rundă a programului DiscoverEU, anunțată de Comisia Europeană luni, va oferi un total de 35.511 de permise de călătorie tinerilor din Europa, din...

Zelenski va participa la summitul G7 din luna iunie din Italia

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski urmează să participe la următorul summit G7, în Italia, prevăzut în iunie, fie online, fie în persoană, anunţă luni un...

Alex de Minaur îl elimină pe Daniil Medvedev de la Roland Garros. “Nu mă așteptam să ajung aici”

Tenismanul rus Daniil Medvedev, ocupantul locului 5 în clasamentul mondial, a fost eliminat luni în optimile de finală ale turneului de la Roland Garros...
Ultima oră
Pe aceeași temă