15.7 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăInvestigații România LiberăMinisterul de Interne intră într-o nouă etapă a angajărilor de personal

Ministerul de Interne intră într-o nouă etapă a angajărilor de personal

Ministerul Afacerilor Interne anunţă demararea, începând de vineri, a celei de-a doua etape a Planului de măsuri pentru reducerea deficitului de personal, aprobat de ministrul de resort, Petre Tobă. 

Potrivit unui comunicat al MAI remis sâmbătă Agerpres, prima etapă a constat în trecerea a 1.000 de subofiţeri/agenţi în corpul ofiţerilor, procentul de promovare fiind de 87%. În perioada următoare, structurile Ministerului Afacerilor Interne vor iniţia procedurile de concurs pentru încadrarea a 2.980 de agenţi/subofiţeri. 

La nivelul Inspectoratului General al Poliţiei Române, unde se înregistrează şi cel mai mare deficit de personal, se vor scoate la concurs 1.900 de posturi pentru reîncadrarea foştilor poliţişti ieşiţi din sistem din motive neimputabile lor, precum şi din sursa externă, mai precizează sursa citată. 

În comunicatul MAI se mai arată că toate posturile vacante sunt pentru agenţi de ordine publică pentru secţiile de poliţie din mediul rural şi din Municipiul Bucureşti. Totodată, la nivelul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră vor fi demarate proceduri pentru reîncadrarea a 350 de subofiţeri, iar la Inspectoratul General pentru Imigrări vor fi organizate concursuri pentru 20 de posturi cu încadrare din sursă externă şi pentru zece posturi cu reîncadrare a foştilor poliţişti. În ambele structuri, posturile sunt de agenţi de poliţie în unităţi operative. 

Pentru Inspectoratul General al Jandarmeriei Române vor fi începute procedurile de concurs pentru rechemarea în activitate a 250 de subofiţeri, iar pentru Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă pentru 450 de subofiţeri, toate posturile fiind în structurile operative ale celor doua inspectorate. 

“Concursurile vor fi organizate în condiţii de maximă transparenţă, obiectivitate şi corectitudine, comisiile de concurs fiind constituite la nivelul inspectoratelor generale. Vor fi elaborate tematici şi bibliografii unice pentru funcţii similare, iar subiectele vor fi transmise simultan prin reţele criptate. De asemenea, va fi asigurată monitorizarea şi supravegherea video a concursurilor, corectarea lucrărilor de concurs realizându-se pe loc, în faţa candidaţilor. Publicarea anunţurilor de recrutare se va face individual de către fiecare dintre structurile nominalizate mai sus, conform prevederilor legale, pe paginile web oficiale (www.politiaromana.ro, www.politiadefrontiera.ro, www.igi.mai.gov.ro, www.jandarmeriaromana.ro, www.igsu.ro)”, se arată în comunicatul citat.

Cele mai citite

ANPC, recomandări pentru 1 Mai. “Acordați o atenție deosebită aspectului produsului”

Avertizarea transmisă de către directorul general al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, este deosebit de importantă pentru consumatorii din România, în...

Floriile 2024, duminica dinainte de Paște. De ce se sfințesc ramurile de salcie

Floriile, duminica dinaintea Paștelui, reprezintă un moment de profundă semnificație în calendarul creștin. În această zi, creștinii marchează Intrarea Mântuitorului în Ierusalim, un eveniment...

100 de arestați la Boston după o manifestație pro-Palestina

Aproximativ 100 de persoane considerate a fi manifestanţi pro-palestinieni au fost arestate sâmbătă dimineaţa în campusul unei universităţi din Boston şi tabăra lor a...
Ultima oră
Pe aceeași temă