19.8 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024

Minimul ultimilor ani

Indiferent dacă este vorba de zone centrale sau periferice, chiriile spaţiilor comerciale stradale sunt jumătate faţă de acum doi ani şi au mai scăzut cu încă 10-15% în ultimele trei luni.

Potrivit reprezentanţilor Colliers International, cartierul bucureştean Berceni este cel mai ieftin atunci când vine vorba de chiriile spaţiilor stradale. Proprietarii cer o chirie lunară care poate porni de la 15 euro, cele mai scumpe putând  ajunge la 22 euro/mp. Urmează cartierul Rahova, unde chiriile sunt cuprinse între 17 – 25 euro/mp şi cartierul Crângaşi cu chirii care variază între 20 – 25 euro/mp. În cartierele Militari şi Drumul Taberei, chiriile cresc: pleacă de la 20 euro şi pot ajunge cu uşurinţă la 30 euro/mp. Desigur, preţurile se negociază în funcţie de suprafaţa închiriată, de zona în care se află spaţiul şi de perioada de închiriere. Potrivit calculelor Cushman & Wakefield, în ultimii doi ani, chiriile din spaţiile centrale, semicentrale şi periferice au scăzut cu până la 50%. Iar în ultimele trei luni scăderea a continuat cu până la 15%.

„Cele mai căutate spaţii sunt cele de aproximativ 100 mp în zonele aglomerate ale Bucureş­tiului, poluri cu trafic foarte ­mare, în primul rând pietonal, in­ter­secţii mari ca Delfinului, Luje­rului, Doamna Ghica, Big Berceni sau Moghioroş, precum şi un trafic auto consistent”, spu­ne Alexandru Preda, de la Colliers. Previziunile analiştilor pe anul acesta sunt optimiste: se anunţă o creştere semnificativă în ceea ce priveşte închirierile de spaţii stradale. Cei de la Colliers susţin că vor exista numeroase restrângeri, relocări sau închideri de magazine de care retailerii care vor şi au puterea financiară să se extindă, pot profita.

Cele mai citite

Mesaje de PAȘTE 2024: Hristos a Înviat!

Mesaje de Paște de trimis în aceste zile sfinte celor dragi. România Liberă îți propune o selecție de urări de Paște, SMS-uri pe care...

Mihai Viteazul a fugit ca Vijelie de pe cortul de AUR, ca să-i facă loc lui Uraganul să împartă Salam pentru adepții partidului

Ilustra'ieȘ Marian Avramescu Pentru a elimina orice urmă de revoltă ale fanilor marilor domnitori ai principatelor române, istoria se poate modifica, de dragul adepților...

Povestea șeicilor liberali veniți să se scalde în manelele din Dâmbovița

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru ca oamenii de rând să nu poată fi invidioși pe călătoriile președintelui Klaus Iohannis și pe cele ale președdintelui Partidului...
Ultima oră
Pe aceeași temă