33.5 C
București
luni, 17 iunie 2024
AcasăInvestigații România LiberăGuvern: Restanţierii, respinşi de la garanţiile de stat pentru reabilitarea termică a...

Guvern: Restanţierii, respinşi de la garanţiile de stat pentru reabilitarea termică a locuinţelor

Persoanele care vor să-şi reabiliteze termic locuinţa prin împrumut garantat de stat cu dobândă subvenţionată trebuie să nu fi fost restante la plata utilităţilor mai mult de două luni în ultimele trei luni anterior evaluării eligibilităţii de către finanţator, se arată în normele de aplicare a programului guvernamental, publicate luni în Monitorul Oficial, citat de Agerpres.

 

În cazul asociaţiilor de proprietari, acestea sunt eligibile în condiţiile în care fiecare membru nu înregistrează mai mult de două rate scadente şi neachitate la plata cotei de contribuţie la cheltuielile asociaţiei respective, în ultimele trei luni anterior evaluării.

De asemenea, decizia de reabilitare termică se ia cu acordul a cel puţin 90% dintre membrii asociaţiei de proprietari.

Şi băncile care doresc să intre ca finanţatori în program trebuie să îndeplinească o serie de condiţii de eligibilitate.

Acestea trebuie să acorde finanţare în lei cu o structură de cost conţinând indicele ROBOR la trei luni, la care se adaugă o marjă fixă de 1,9% pe an şi comisionul de gestiune datorat Fondului Naţional de Garantare.

Băncile mai trebuie să prevadă separat în contractele de credit costurile cu dobânda şi costurile cu diverse comisioane, şi să nu perceapă comision de neutilizare şi rambursare anticipată a creditului.

Totodată, finanţatorii eligibili trebuie să accepte perioada maximă de 5 ani a creditului şi să nu prevadă în contracte clauze care să permită modificarea unilaterală a acestuia de către bănci.

HG dispune condiţii şi pentru constructorii care doresc să efectueze lucrările de reabilitare termică a clădirilor.

Aceste firme trebuie să fie înregistrate la Registrul Comerţului ca operatori cu activitate în construcţii şi/sau instalaţii şi să prezinte certificatul de înregistrare fiscală.

Firmele eligibile trebuie să fie datoare la stat, trebuie să aibă capacitate de a angaja lucrări, să aibă angajaţi calificaţi, inclusiv responsabili tehnici atestaţi cu execuţia lucrărilor.

De asemenea, firmele respective trebuie să aibă experienţă în domeniu, confirmată prin scrisoare de recomandare de la cel puţin un beneficiar persoană juridică pentru care au executat lucrări similare ca natură şi valoare, se mai arată în normele metodologice ale programului.

Prin OUG 69/2010, persoanele fizice sau asociaţiile de proprietari beneficiază de credit bancar garantat de stat şi cu dobândă subvenţionată integral pentru reabilitarea termică a clădirilor de locuit. Beneficiarul contribuie cu minimum 10% din valoarea costurilor totale ale lucărilor, se mai arată în normele de aplicare ale ordonanţei de urgenţă.

Pentru anul 2010, plafonul total al garanţiilor de stat oferite în acest program este de 200 de milioane de lei.

Cele mai citite

Mașinile maro, negre și gri au cel mai ridicat kilometraj mediu din România

Deși culorile monocromatice precum alb, gri și negru domină piața vehiculelor la mâna a doua, mașinile vopsite în aceste culori nu sunt neapărat folosite...

NATO trece mai multe rachete nucleare din depozitare în “standby”, anunță Stoltenberg

NATO își trece mai multe focoase nucleare din starea de depozitare în cea de "standby", a anunțat secretarul general al Alianței Atlantice, Jens Stoltenberg,...

Se împart funcțiile de vârf la NATO și la UE. Nu apare vreo poziție disponibilă pentru Klaus Iohannis

Imediat după alegerile europarlamentare din 9 iunie 2024 se negociază funcțiile de vârf la nivelul Uniunii Europene, în paralel cu negocierile pentru postul de...
Ultima oră
Pe aceeași temă