Noul Consiliu de Administraţie al CFR SA l-a numit pe George Micu, fost director general al CFR Marfă, la conducerea companiei care administrează infrastructura feroviară.
AGA CFR a respins, luni, planul de administrare propus administratorii în funcţie şi a numit un nou CA, din care fac parte George Micu, Sorin Mîndruţescu (CEO Oracle România), Peter Weiss (fost şef la Bancpost şi RBS România) şi George Micu (fost director general al CFR Marfă), alături de Florian Raimund Kubinschi şi Enache Jiru, administratori şi în fostul CA. Menţinerea ultimilor doi în CA este ilegală deoarece OUG 109/2011 impune revocarea tuturor membrilor unui CA al cărui plan de administrare a fost respins.
După respingerea planului, directorul general, Dimitris Sophocleous, a anunţat că demisionează. Fosta conducere a CFR SA, selectată la începutul acestui an, în urma unui proces de recrutare a managementului privat, a acuzat factorul politic că este „disperat“ să nu piardă controlul unei companii de stat şi al finanţărilor europene.
„Considerăm că în acest moment angajamentele luate de România în faţa instituţiilor financiare internaţionale sunt puse în pericol, alături de credibilitatea reprezentanţilor Guvernului în acest raport”, se spune într-un comunicat transmis de fosta conducere a CFR SA.
Noii administratori l-au numit marţi pe Micu în funcţia de director general. Micu a intrat recent şi în Consiliul de Administraţie al CFR Călători, ambele companii feroviare fiind deţinute de Ministerul Transporturilor.
Cine e George Micu?
El este un apropiat al fostului ministru al Transporturilor, democrat liberalul Anca Boagiu. Perioada în care el a condus CFR Marfă nu a scăpat controverselor. Deşi conducea compania doar ca director general interimar, el a cerut în mai multe rânduri să fie numit preşedinte al CA CFR Marfă, numire care, dacă ar fi avut loc, ar fi fost ilegală, dat fiind faptul că nu avea un mandat definitiv. El mai susţinea la acel moment că a reuşit să aducă în echilibru CFR Marfă, societate în pierdere, în sensul că veniturile companiei ajunseseră din urmă cheltuielile operaţionale, fără a lua în calcul şi cheltuielile cu dobânzile şi penalităţile datorate de către operatorul feroviar.