15.7 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăInvestigații România LiberăCreditele de consum în lei, printre cele mai ieftine din regiune

Creditele de consum în lei, printre cele mai ieftine din regiune

În ciuda percepţiei publicului şi dobânzii de politică monetară ridicate, costul creditului de consum în lei pentru populaţie bate finanţările în zloţi, coroane din Cehia sau forinţi, băncile locale practicând marje mai mici, arată un studiu Raiffeisen Bank.

Studiul realizat de Ionuţ Dumitru, economistul-şef al Raiffeisen Bank, utilizând date ale Băncii Centrale Europene şi Eurostat arată că dobânda anuală efectivă (DAE) la creditele de consum în lei se situa în luna iulie, pe medie, la 14,8%, în timp ce la împrumuturile similare în zloţi costul era de 20,4%, la cele în forinţi de 22,5%, iar în coroane ceheşti de 15%. Mai mult chiar, în Slovacia, ţară care a adoptat euro, dobânzile la creditele de consum se plasează la 16,1%. Singura ţară din regiune care are dobânzi în monede locale, altele decât euro, sub cele practicate de băncile româneşti este Bulgaria, cu 12,3% pe an, dar unde există un regim de curs fix.

Dumitru a calculat marjele practicate la creditele de consum, luând ca referinţă media dobânzilor interbancare la trei luni de pe pieţele de comparaţie, iar rezultatul plasează băcile din România pe primul loc, cu cea mai mică marjă, de 10,6 puncte procentuale. Spre comparaţie, în ţările din zona euro se practică pe medie o marjă de 6,9 puncte procentuale la creditele de consum, cu un nivel de 6,3% în Germania şi 6,4% în Austria.

În ceea ce priveşte creditul imobiliar în lei, în România creditele în lei pentru locuinţe au o dobânda anuală efectivă de 7,3%, sub nivelul împrumuturilor similare în monede locale din Bulgaria (7,6%) şi Ungaria (9,5%), dar peste Cehia (3,4%) şi Polonia (5,5%). Băncile din România practică marje comparabile cu cele aplicate în statele din zona euro şi semnificativ sub marjele utilizate de băncile din statele vecine care nu au adoptat euro, costul înalt fiind dat exclusiv de dobânda de politică monetară şi, implicit, ratele înalte de pe piaţa interbancară. Astfel, incluzând şi costul rezervei minime obligatorii, băncile româneşti aplică pe medie la creditele imobiliare în lei o marjă de 2,6 puncte procentuale, în linie cu Germania sau Austria la creditele în euro, 2,56 puncte procentuale, respectiv 2,58 puncte procentuale. În Bulgaria marja la creditele pentru locuinţe în leve este de 6,4 puncte procentuale, în Ungaria de 5,14 puncte, în Slovacia (euro) de 4,05 puncte, Cehia de 3 puncte procentuale, iar Polonia de 2,81 puncte procentuale.

Cele mai citite

Statele membre NATO sunt profund îngrijorate „ de activitățile rău intenționate ale Rusiei” pe teritoriul Alianței

Statele membre ale NATO s-au declarat joi "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o...

Cotnari a lansat Crama Transparentă

Cotnari, una dintre cele mai emblematice crame din România, cu o istorie îndelungată în producția de vinuri din soiuri pure, românești, lansează campania „Crama...

Europa League: Leverkusen, aproape de finală. Remiză în meciul dintre Marseille și Atalanta

Noua campioană a Germaniei Bayer Leverkusen este cu un pas în finala Europa League, după ce a învins-o în deplasare pe AS Roma cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă