19.5 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăInvestigații România LiberăConstanța. Șanse mici de angajare pentru șomeri

Constanța. Șanse mici de angajare pentru șomeri

Șomerii din Constanța nu au speranțe de angajare prea mari, cel puțin în perioada imediat următoare. Potrivit Agenției Județene de Ocupare a Forței de Muncă, la nivelul județului sunt disponibile 55 de oferte, cu un număr total de 115 posturi.

Cele mai multe însă sunt pentru persoane fără studii superioare. Printre acestea se numără 17 pentru lăcătuși mecanici, zece pentru muncitori necalificați în industria confecțiilor, cinci pentru confecționeri/prelucrători în industria textilă, nouă sudori, patru agenți de pază și intervenție. Se caută însă și asistenți medicali generaliști, dar și doi ingineri rețele electrice – acestea sunt printre puținele exemple de locuri de muncă pentru persoanele cu studii superioare.

Ca de obicei, Constanța se află pe unul dintre ultimele locuri în clasament în ceea ce privește posturile libere pentru șomeri. Astfel,potrivit datelor rezultate din declarațiile agenților economici privind locurile de muncă vacante, în evidențele Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) erau înregistrate ieri 11.596 locuri de muncă. Constanța este depășită în acest clasament de: București – 2.375, Prahova – 1.256, Arad – 829, Iași – 747, Argeș – 699, Ilfov – 513, Vâlcea – 403, Bistrița-Năsăud – 376, Neamț – 330, Timiș – 329, Hunedoara – 308, Alba – 293, Satu-Mare – 283, Brașov – 273, Maramureș – 244, Sibiu – 225, Harghita – 214, Bihor – 162, Mureș – 149, Călărași – 133, Tulcea – 120.

CÂT

Aproape 10.000 de șomeri

Potrivit celei mai recente situații a Direcției Județene de Statistică din Constanța, la sfârşitul lunii august 2014 erau înregistraţi 9562 şomeri, cu 134 mai puțini decât cei înregistraţi în luna iulie 2014, dar cu 455 mai mulți faţă de cei înregistraţi în luna august 2013. Din totalul şomerilor, 48,0% sunt femei. Primesc indemnizaţie de şomaj 3465 persoane, iar 6097 persoane sunt şomeri neindemnizaţi. Rata şomajului în luna august 2014 este de 3,1% faţă de 3,0% în aceeaşi lună a anului 2013. Rata şomajului este mai scăzută în judeţul Constanţa decât media pe ţară (5,1%).

Muncitorii din industria textilă au printre cele mai mari șanse de angajare

Cele mai citite

“Sunt convins că Mircea Geoană va candida la președinție”, spune Ciolacu

Premierul Marcel Ciolacu a afirmat sâmbătă că are convingerea fermă că Mircea Geoană va candida pentru funcția de președinte al României. Această declarație a...

Un român în vârstă de 28 de ani a fost găsit mor într-o piață publică din Genova

O descoperire tragică a avut loc vineri, în jurul orei 16:30, în Piazza Monte Santodin din cartierul Sestri Ponente din Genova, Italia. Cadavrul unui...

“Sunt convins că Mircea Geoană va candida la președinție”, spune Ciolacu

Premierul Marcel Ciolacu a afirmat sâmbătă că are convingerea fermă că Mircea Geoană va candida pentru funcția de președinte al României. Această declarație a...
Ultima oră
Pe aceeași temă