20.2 C
București
vineri, 10 mai 2024
AcasăInvestigații România LiberăComisia Europeană cere din nou Ungariei să respecte independenţa băncii centrale

Comisia Europeană cere din nou Ungariei să respecte independenţa băncii centrale

Comisia Europeană (CE) a reiterat marţi necesitatea ca autorităţile de la Budapesta să respecte independenţa băncii centrale a Ungariei, după ce Parlamentul din această ţară a aprobat mai multe legi care reduc şansele de a obţine ajutor financiar extern, transmite AFP, potrivit Mediafax.

“Preşedintele Comisiei, Jose Manuel Barosoo, a cerut cu insistenţă autorităţilor ungare să asigure independenţa băncii centrale”, a declarat purtătorul de cuvânt al CE, Olivier Bailly, în timpul unei conferinţe de presă la Bruxelles.

Bailly a precizat că Barroso şi premierul ungar Viktor Orban au corespondat în timpul vacanţei de Crăciun, şi în special săptămâna trecută.

Comisia Europeană urmează să primească traducerea oficială în engleză şi franceză a noilor legi constituţionale adoptate în Ungaria la sfârşitul lunii decembrie, pentru a le evalua dacă respectă reglementările europene, a spus purtătorul de cuvânt.

El a dat asigurări că Executivul UE va da dovadă de “vigilenţă”.

“Vom vedea dacă preocupările exprimate înainte de adoptarea legilor au fost luate în considerare. Analiza este în curs”, a arătat Bailly.

Reprezentantul CE a precizat că FMI şi Comisia nu au decis încă dacă vor reveni la Budapesta pentru a începe negocierile cu autorităţile ungare pentru un nou program preventiv de sprijin financiare.

“Unul dintre elementele cheie nu va fi doar financiar ci se va referi la mediul legal necesar pentru asigurarea stabilităţii financiare a Ungariei”, a explicat Bailly.

Oficialii CE şi ai FMI au decis în decembrie să întrerupă discuţiile neoficiale cu partea ungară, referitoare la noul program de finanţare de 15-20 miliarde de euro, pentru a protesta faţă de reforma destinată băncii centrale ungare.

Noua Constituţie a Ungariei, aprobată în aprilie anul trecut, a atras criticile UE, ale şefului diplomaţiei americane, Hillary Clinton, ale FMI şi a numeroase organizaţii neguvernamentale.

Criticii reproşează premierului Orban că a limitat puterea Curţii Constituţionale, a pus în pericol pluralismul presei şi independenţa justiţiei.

Legile constituţionale care o însoţesc sunt considerate drept o atingere a independenţei băncii centrale şi o metodă de a impune politica fiscală a regimului conservator guvernelor viitoare.

Aceste legi, aprobate de Parlament pe 30 decembrie, anulează dreptul guvernatorului băncii naţionale de a-şi numi adjuncţii, extind numărul de membri în consiliul de politică monetară şi creează postul de al treilea vicepreşedinte.

Aprobarea în Parlament a acestor legi, care reduc şansele ca ţara să obţină ajutor financiar extern, a dus la creşterea costului împrumuturilor Ungariei.

Ungaria a vândut marţi titluri de trezorerie pe termen de trei luni cu cel mai ridicat randament începând din august 2009, în timp ce forintul s-a depreciat cu 0,7%, la 316,12 forinţi pe euro.

Cele mai citite

Caracteristicile adevăratului european

De Ziua Europei, cetățenii Bătrânului Continent au înțeles ce îi unește. Iată câteva criterii care caracterizează europeanul de astăzi: Să aibă o relație cu vecinul...

Olympiakos Pireu, în prima finală europeană din istorie! Grecii au învins-o pe Aston Villa în dublă manșă

Olympiakos Pireu s-a calificat în finala Europa Conference League, după ce s-a impus cu scorul de 2-0 în fața englezilor de la Aston Villa,...

Comisarul european pentru agricultură, Janusz Wojciechowski, vine în România

Comisarul european pentru agricultură, Janusz Wojciechowski, se va deplasa în România pentru o vizită de două zile, în perioada 13-14 mai 2024.  Luni, 13 mai,...
Ultima oră
Pe aceeași temă