30.2 C
București
sâmbătă, 12 iulie 2025
AcasăInvestigații România LiberăCele mai mari 500 companii americane au concediat peste 800.000 de oameni

Cele mai mari 500 companii americane au concediat peste 800.000 de oameni

Cele mai mari companii din Statele Unite, potrivit topului Fortune 500, publicat joi, au concediat 821.000 de persoane, în 2009, deşi profiturile lor combinate au crescut de trei ori. Wal-Mart Stores şi-a reluat poziţia întâi în clasamentul Fortune 500, după ce, în 2009, consumatorii din clasa de mijloc s-au reorientat spre magazine de discount, relatează Reuters. Potrivit ziare.com, anul trecut, compania de retail se regăsea pe poziţia a doua.

În schimb, din cauza preţurilor în scădere la petrol, companiile din domeniul energiei, precum Exxon Mobil şi ConocoPhillips au scăzut în clasament, pe de locul 1 pe 2, respectiv de pe 4 pe 6.
Împreună, cele 500 de companii din clasament au înregistrat profituri de 391 de miliarde de dolari, în creştere cu 335 la sută, cea mai importantă creştere observată în istoria de 56 de ani a Fortune 500.

Deşi au renunţat la sute de mii de angajaţi anul trecut, companiile sunt pregătite să facă din nou recrutări. Primele 100 de companii din top au, fiecare, cel puţin câte 200 de posturi scoase la bătaie, totalizând 60.000 de locuri de muncă. După Wal-Mart şi Exxon Mobil, pe poziţia a treia se regăseşte Chevron, urmată de General Electric şi Bank of America.

Cele mai citite

Daniel David transmite că înțelege problemele sistemului preuniversitar/ Ce abordarea va avea

Daniel David spune că înțelege foarte bine problemele sistemului de învățământ preuniversitar, deși inițial recunoștea că nu îl cunoaște complet. El susține nevoia unor...

Azerbaidjanul va exporta gaz în Siria prin Turcia

Azerbaidjanul a anunțat sâmbătă că va exporta în curând gaz în Siria prin Turcia, cu prilejul unei vizite a președintelui sirian interimar, relatează AFP.Președintele...

Ursula von der Leyen e gata să contracareze noile tarife anunțate de Donald Trump pentru produsele UE

Uniunea Europeană este pregătită să facă pașii necesari pentru a-și proteja interesele dacă SUA vor impune taxe vamale de 30% asupra bunurilor UE de...
Ultima oră
Pe aceeași temă