22.4 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăInvestigații România LiberăCe riscă Guvernul punând în practică măsurile de austeritate

Ce riscă Guvernul punând în practică măsurile de austeritate

Deşi Traian Băsescu a anunţat că reducerile de salarii cu 25% şi ale pensiilor şi ajutoarelor de şomaj cu 15% trebuie să fie aplicate de la 1 iunie, specialiştii în dreptul muncii avertizează că recalcularea salariilor şi pensiilor ia timp, iar statul riscă sute de mii de procese din partea celor afectaţi.

Specialiştii în dreptul muncii intervievaţi de România liberă susţin că măsurile de diminuare a salariilor şi a pensiilor, anunţate de preşedintele Traian Băsescu, sunt la limita legii şi că nu vor putea fi adoptate decât în urma unor abuzuri juridice şi legislative. Aceştia consideră că Guvernul va trebui să modifice rapid o serie de legi organice, cum ar fi legile salarizării unice, pensiilor, asistenţei sociale, şomajului, dar şi a Codului Muncii, precum şi Legea contractelor colective de muncă.

Vicepreşedintele Cartel Alfa Liviu Apostoiu spune că în dreptul muncii „funcţionează principiul legii părţilor. Nu se pot schimba termenii contractului în mod unilateral. Este un abuz. Modificarea nu se poate aplica decât printr-un act adiţional în urma negocierii modificării”. Acesta susţine că după scăderea salariilor şi a pensiilor „vom asista la peste un milion de procese, toate câştigate în instanţă”. „Eu cred că Guvernul vrea să câştige timp. Va aplica aceste decizii, iar în viitor va vedea când va pune în aplicare deciziile judecătoreşti”, a precizat Apostoiu. Liderul de sindicat a mai spus că întregul mecanism al funcţionării aparatului bugetar şi a pensiilor va fi dat peste cap. „Salarizarea unică recent adoptată a avut la bază un sistem de calcul.  S-a mers pe principiul că salariile mari rămân pe loc, iar cele mici vor creşte procentual, în fiecare an, pentru a atinge un nivel acceptabil”, a explicat Apostoiu.

La rândul său,  Gheorghe Isvoranu, lider al Federaţiei „Spiru Haret”, consideră că, pentru intrarea în legalitate, în învăţământ „trebuie să fie schimbate încadrările recalculate recent pentru cei 380.000 de profesori”, lucru pentru care e nevoie de timp. Tăierile anunţate de la Cotroceni trebuie să intre în vigoare de la 1 iunie. Totodată, Ovidiu Popescu, membru al Organizaţiei Mondiale a Dreptului Muncii (OSIM), este de părere  că Guvernul va modifica şi Codul Muncii. „Este nevoie de derogări de la Codul Muncii. Este complicat de tot.”

„Se poate invoca situaţia extraordinară de criză”

Chiar şi vicepreşedintele PDL Sulfina Barbu se îndoieşte că măsurile Guvernului pot fi adoptate până la 1 iunie şi că liderii PDL nu au ştiut de măsurile propuse de Băsescu.  „Adoptarea unui act normativ în acest sens trebuie făcută cu foarte atenţie, pentru a avea acoperirea juridcă necesară”,spune ea.  Alţi membri PDL, precum Roberta Anastase, preşedinta Camerei Deputaţilor, spun însă că diminuarea salariilor şi a pensiilor se poate face şi se va face prin ordonanţă de guvern sau prin asumarea răspunderii, ţinând cont de timpul prea scurt asumat de Guvern (1 iunie) în înţelegerea cu FMI. La rândul său, deputatul UDMR Karoly Kerekes spune că se poate invoca situaţia extraordinară de criză a economiei, pentru ca tăierile făcute să fie legal în regulă. Totuşi, mulţi parlamentaricred că există un  foarte mare risc ca aceste formule juridice să aibă drept consecinţă ori declararea neconstituţionalităţii lor, ori mii de procese în instanţă, cu risc mare de a fi pierdute de Guvern.

„Nu se poate ca o lege organică să fie modificată prin ordonanţă. Şi nu este vorba doar despre una,  ci despre cel puţin trei legi organice: a salarizării unice, a pensiilor, a asistenţei sociale şi poate şi a Codului Muncii”, a spus Ioan Cândrea (PSD), vicepreşedinte al Comisiei de muncă de la Camera Deputaţilor. De asemenea, acesta susţine că ar putea fi atacabilă chiar şi o eventuală asumare a răspunderii pe un pachet de legi privind diminuarea salariilor şi a pensiilor. „Asumarea se face doar pentru modificarea unei singure legi într-o sesiune parlamentară. Nu pentru trei sau patru. Curtea Constituţională din nou ar putea anula acest act normativ”, a spus Cândrea. Pe de altă parte, preşedintele Comisiei de muncă din Camera Deputaţilor, Paul Victor Dobre (PNL), consideră că, dacă Guvernul va decide să-şi trecă măsurile prin proiect de lege, „timpul nu este de partea sa”. „Este nevoie de mai multe proiecte de  lege, nu numai de unul. Imposibil de trecut în nici o  lună prin Parlament”, a precizat Dobre.

“Faptul că preşedintele îi ceartă la televizor pe Blaga şi Videanu nu ne aduce nici un leu în plus la buget, pentru că reţelele de evaziune fiscală şi contrabandă sunt protejate politic. Dacă nu vom reuşi să colectăm acei bani la bugetul de stat, va fi foarte greu să ne revenim.” Victor Ponta, preşedintele PSD

“Este nevoie în acest moment de un alt guvern, care să fie capabil şi credibil în ochii populaţiei, să asume măsuri ferme în faţa crizei: reducerea cheltuielilor bugetare, reducerea birocraţiei, a sumelor care se risipesc pentru clientela politică.” Crin Antonescu, preşedintele PNL

Cele mai citite

Ministerul Finanţelor: Numărul posturilor ocupate în instituţiile şi autorităţile publice a scăzut uşor în martie 2024

Numărul posturilor ocupate în instituţiile şi autorităţile publice din România era, în martie 2024, de 1.289.540, cu 425 mai puţine comparativ cu luna anterioară...

Gabriela Firea promite aeroportul București Sud

Gabriela Firea, candidatul PSD la funcția de primar general al Capitalei, promite că va construi aeroportul București Sud, în cazul în care va fi...

Armata din Republica Democratică Congo a anunţat dejucarea unei tentative de lovitură de stat

Armata din Republica Democratică Congo a anunţat duminică că a dejucat o tentativă de lovitură de stat, la care au participat atât străini, cât...
Ultima oră
Pe aceeași temă