14 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăInvestigații România LiberăCăldura topeşte turismul montan

Căldura topeşte turismul montan

Numărul turiştilor aflaţi la munte s-a redus cu 70-80% în luna ianuarie faţă de perioada similară a anului trecut, producându-le hotelurilor şi restaurantelor pierderi de peste 1 milion de euro pe zi.

„Este extrem de rău. Un dezastru“, a declarat agenţiei Mediafax George Copos, proprietarul a trei hoteluri şi al unei firme de transport pe cablu în Poiana Braşov.

El spune că şi industria hotelieră, şi cea de transport pe cablu suferă din cauza absenţei turiştilor, în condiţiile în care din cauza vremii calde nu au putut funcţiona nici tunurile care produc zăpadă artificială.

Potrivit Mediafax, Copos este totuşi într-o situaţie fericită cu scăderi de 50%, pentru că în cazul multor hoteluri gradul de ocupare este de doar 10-20%.

„În perioada 4-11 ianuarie au fost anulate toate rezervările pentru restul lunii ianuarie”, spune Dan Măluşel, proprietarul unui hotel Ursuleţul şi al discotecii The Office din Predeal.

El a afirmat că inclusiv evenimentele sportive au fost amânate. „În această lună vom avea doar 20% din turiştii pe care i-am avut anul trecut în ianuarie”, estimează Măluşel.

„Erau 30 de oameni, dar au plecat“

De pierderi vorbesc şi reprezentanţii hotelului Piatra Mare din Poiana Braşov.

„Avem 20% din turiştii care veneau anul trecut în ianuarie. Acest lucru le aduce pagube hotelierilor. Nu ne ajută temperaturile şi nu pot funcţiona tunurile de zăpadă”, a afirmat directorul hotelului, Lucian Barna.

„Avem două complexuri cu 800 de locuri la Moeciu şi la Fundata, unde avem şi două pârtii. Din acest an nu funcţionează, pentru că sunt temperaturi crescute. Am avut şi lotul Ucrainei de schi biatlon, care trebuia să stea două săptămâni, din 30 decembrie. Erau peste 30 de oameni, dar au plecat după câteva zile, pentru că nu era zăpadă”, spune şi Bogdan Gârbacea, directorul economic al firmei Cheile Grădiştei.

Sorin Văduvoiu, directorul general al agenţiei Perfect Tour, spune că comportamentul clienţilor din România este unul „last minute” şi în strictă concordanţă cu previziunile meteo imediate, spre deosebire de cei care cumpără sejururi la schi în Austria de exemplu, unde rezervările se fac cu mult timp înainte.

300.000 de oameni lipsă

Potrivit Institutului Naţional de Statistică, în luna ianuarie a anului trecut au ajuns în staţiunile de la munte aproximativ 468.000 de turişti.

„În luna ianuarie din acest an dacă vor fi în total 150-170.000 de turişti la munte, va fi bine. Hotelurile mari merg ceva mai bine pentru că au semnate contracte corporate şi evenimente, dar pensiunile şi unităţile mici au scăderi de 80-90%”, spune Dragoş Răducan, vicepreşedintele Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR).

El spune că în medie un turist stă la munte două nopţi şi cheltuieşte pe cazare şi masă peste 100 de euro. În consecinţă, cei peste 300.000 de turişti care vor renunţa să meargă la munte în această lună le produc hotelurilor şi restaurantelor pierderi mai mari de 30 de milioane de euro, adică un milion de euro pe zi.

Turoperatorii spun că pierderile ar fi mult mai mici dacă oferta din staţiunile montane ar include mai multe posibilităţi de agrement.

Şi Răzvan Filipescu, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Turism (ANT), spune că investitorii ar trebui să se concentreze pe agrement.

Cele mai citite

Mesaje de PAȘTE 2024: Hristos a Înviat!

Mesaje de Paște de trimis în aceste zile sfinte celor dragi. România Liberă îți propune o selecție de urări de Paște, SMS-uri pe care...

Un înalt oficial rus acuză NATO că se pregătește de un conflict cu Rusia

Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe al Rusiei, a afirmat sâmbătă că exercițiile militare ale NATO, numite Steadfast Defender, desfășurate pe...

Șase persoane au fost rănite în regiunile ucrainene Harkov și Dnipro

Rusia a lansat peste noapte un atac cu drone asupra regiunilor ucrainene Harkov și Dnipro, rănind cel puțin șase persoane și lovind infrastructuri critice,...
Ultima oră
Pe aceeași temă