12.1 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024

Breviar

Raiffeisen Asset Management intra pe piata fondurilor mutuale in 2006

Raiffeisen Bank Romania va intra pe piata fondurilor mutuale in primul trimestru al anului 2006, potrivit ultimelor declaratii ale presedintelui societatii de administrare investitii (SAI) Raiffeisen Asset Management, Mihail Ion. “In prezent, Raiffeisen Active Management este in curs de autorizare de catre Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare, iar dupa aceasta etapa va avea loc lansarea produselor pe piata, estimata a avea loc in primul trimestru al anului viitor”, a mai spus Mihail Ion. El a adaugat ca societatea va propune investitorilor patru fonduri mutuale, cu mai multe profile: monetar, diversificat, de obligatiuni si pe actiuni. In plus, pentru clientii cu disponibilitati financiare ridicate Raiffeisen va oferi posibilitatea crearii unor portofolii individuale, in functie de profilul si asteptarile de randament ale acestora.
SAI Raiffeisen Asset Management a fost infiintata la inceputul lunii noiembrie si are un capital social de 3,6 milioane de lei (un milion de euro). Actionarul principal este Raiffeisen Bank Romania – 99,99%, alaturi de patru persoane fizice romane. Prin infiintarea unei societati de administrare a investitiilor, grupul Raiffeisen intentioneaza sa ofere clientilor posibilitatea diversificarii alternativelor de plasament a resurselor financiare, in conditiile reducerii semnificative a randamentelor depozitelor bancare.

Libra Bank isi modernizeaza sistemul informatic

LIBRA BANK a semnat recent contractul pentru implementarea unui nou sistem informatic, foarte performant, in dorinta sa de a oferi clientilor servicii cat mai rapide si mai flexibile. Partenerii LIBRA BANK in acest proiect sunt compania TEMENOS, unul dintre cei mai mari producatori din lume de sisteme informatice bancare si compania greceasca INFORMER Financial, care va oferi suportul necesar implementarii noului sistem informatic. LIBRA BANK si INFORMER Financial vor demara procesul de implementare a noului sistem in luna decembrie a acestui an, urmand ca acesta sa devina operational in toate sucursalele bancii in a doua parte a anului viitor. Sistemul asigura suportul tehnic necesar pentru functionarea optima a unei largi retele teritoriale, in conditiile in care pentru anul 2006, Libra Bank si-a propus sa ajunga la un numar de 30 de sucursale deschise. INFORMER Financial este un integrator de sisteme autorizat al companiei TEMENOS, care ofera o gama larga de servicii de la implementarea initiala pana la suport post-implementare. Printre serviciile oferite de INFORMER Financial se numara: actualizari si verificari ale sistemelor informatice, optimizarea performantelor, outsourcing, training si asistenta.

BCR a obtinut 500 milioane euro din obligatiuni

BCR a lansat pe piata internationala o emisiune de obligatiuni cu rata fixa cu o valoare anuntata initial de 300 milioane euro. Tranzactia a fost inchisa la valoarea totala de 500 milioane euro, a informat BCR. Este cea mai mare emisiune de obligatiuni a unei companii private romanesti.
Investitorii, provenind din peste 16 tari, au aratat un interes deosebit concretizat in ordine de cumparare cu o valoare totala ce a depasit suma de 750 milioane euro. Astfel, emisiunea a fost suprasubscrisa.
Obligatiunile BCR de tipul “senior notes” au o maturitate de 3 ani, un randament la emitere de 4% anual si o rata anuala a cuponului de 3,75%. Emisiunea a fost intermediata de ABN Amro si BNP Paribas.

Cele mai citite

Europa League: Leverkusen, aproape de finală. Remiză în meciul dintre Marseille și Atalanta

Noua campioană a Germaniei Bayer Leverkusen este cu un pas în finala Europa League, după ce a învins-o în deplasare pe AS Roma cu...

Dinamo și-a aflat adversara din semifinalele EHF European League

Dinamo Bucureşti și-a aflat adversara din semifinalele EHF European League. Astfel, conform tragerii la sorți de vineri, „Dulăii” se vor lupta pentru un loc...

Nouă rețea pentru a viza traficanții de migranți în domeniul digital

Discuțiile din cadrul reuniunii tematice, organizate de Comisia Europeană și Europol, au condus la concluzii cheie privind răspunsul comun la activitățile online de trafic...
Ultima oră
Pe aceeași temă