Transelectrica intra pe bursa din luna iulie
Compania de transport al energiei electrice Transelectrica va lista 10% din actiuni la Bursa de Valori Bucuresti, in luna iulie, dupa ce va avea loc in prealabil o majorare de capital, a declarat marti directorul general al companiei, Stelian Gal. Din pachetul de 10% care va fi listat pe bursa, 40% sunt destinate persoanelor fizice, iar restul de 60% investitorilor institutionali. Miercuri a fost introdusa in Consiliul de Administratie decizia de aprobare a listarii, iar saptamana viitoare decizia va fi aprobata si de catre Adunarea Generala a Actionarilor.
Gal a declarat ca 40% din pachetul de actiuni listate pe piata de capital vor putea fi achizitionate de catre micii investitori (persoane fizice), restul de 60% urmand sa fie preluate de marii investitori. „In perioada 27 martie-7 aprilie, am facut o prezentare catre marii investitori in sase mari orase europene: Zurich, Geneva, Helsinki, Viena, Atena si Bucuresti”, a mai adaugat directorul Transelectrica. Majorarea de capital va fi operata in luna mai, iar pana la finele aceleiasi luni Transelectrica va depune prospectul final al emisiunii la Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare.
Rating-ul Transelectrica este inca limitat de nivelul nesatisfacator al lichiditatii, precum si de problemele care se mentin in privinta incasarilor.
Deficitul comercial in 2006, peste 13 miliarde de euro
Romania ar putea inregistra in 2006 un deficit comercial de 13,12 miliarde de euro, in 2010 acesta urmand sa creasca la 21,7 miliarde de euro, potrivit prognozei de primavara realizate de Comisia Nationala de Prognoza. Exporturile FOB se vor cifra anul acesta la nivelul de 25,5 miliarde de euro, in crestere cu 3,24 miliarde de euro fata de 2005, iar in 2010 vor ajunge la 41,8 miliarde de euro. Valoarea importurilor CIF este prognozata pentru anul acesta la nivelul de 38,62 miliarde de euro, in crestere cu 6,051 miliarde de euro, iar pentru 2010, la 63,5 miliarde de euro.
Pentru 2007 exporturile sunt estimate la 29,15 miliarde de euro, iar importurile CIF la 44,3 miliarde de euro, pentru 2008 la 33,1 miliarde de euro, respectiv 50,45 miliarde de euro, in timp ce pentru 2006 se estimeaza exporturi de 37,3 miliarde de euro si importuri de 56,9 miliarde de euro.